Un bărbat de 67 de ani, din judeţul Mehedinţi a fost amendat, joi, cu 12.
000 de lei de către poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin, aceştia stabilind că suspectul a abandonat cinci pui de pisică de o zi lângă un container de gunoi în localitatea Iardaşiţa, comuna Mehadia.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, incidentul a avut loc la sfârşitul lunii mai, poliţiştii declanşând verificări pentru identificarea persoanei care a săvârşit fapta.
„Pisicuţele în vârstă de doar o zi au fost încredinţate unei asociaţii pentru protecţia animalelor, care se ocupă în continuare de tratarea şi îngrijirea lor”, a precizat sursa citată.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit cine a abandonat animalele, iar în cursul zilei de joi bărbatul a fost identificat şi sancţionat contravenţional cu amendă de 12.
000 de lei.
Poliţiştii de la Protecţia Animalelor reamintesc că abandonarea animalelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 3.
000 şi 12.
000 de lei.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro