Mastercard își continuă angajamentul de a promova și de a susține performanța sportivă, anunțând lansarea Rising Stars, o competiție de baschet dedicată țărilor din regiunea SEE, organizată alături de Federația Română de Baschet.
În perioada 18 – 20 iunie, competiția Mastercard Rising Stars va aduce împreună la Cluj-Napoca echipele naționale de baschet masculin U18 din România, Grecia, Bulgaria și Kosovo, oferind o platformă de dezvoltare pentru tinerele talente din regiune.
Construită în jurul pasiunii pentru sport, competiția se va desfășura într-un format de patru echipe, cu un număr total de opt meciuri.
Tragerea la sorți pentru formarea grupelor (A, B, C) va avea loc în cadrul ședinței tehnice din 17 iunie.
Meciurile preliminare se vor desfășura pe 18 și 19 iunie, iar competiția va culmina pe 20 iunie, cu finala și ceremonia de premiere.
Acestea vor avea loc la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.
„Sportul este o componentă de tradiție și renume a culturii balcanice, de aceea nu putem fi decât mândri să punem bazele unei competiții ce va aduce în prim-plan efervescența tinerelor talente, pasiunea pentru sport și emoția meciului.
Mastercard Rising Stars își propune să încurajeze tinerii să adopte valori precum munca în echipă, fair-play-ul, disciplina și perseverența, dar mai ales să inspire tănăra generație să privească și să țintească mereu sus.
Acest angajament a luat naștere, pe de o parte, din tehnica de joc a baschetului, ce presupune ca sportivii să își ridice privirea atunci când țintesc spre coș pentru a înscrie, și pe de cealaltă parte, din ADN-ul nostru de brand, caracterizat de inovație și performanță.
Am convingerea că, prin valorificarea entuziasmului existent printre tinerii jucători și implementarea unor strategii bine direcționate pentru a implica o audiență mai largă, putem ridica standardele sportive și promova o cultură a baschetului prosperă în întreaga noastră regiune.
Așteptăm cu nerăbdare să vedem energia și pasiunea pe care acești tineri le vor aduce pe teren!”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația.
„Baschetul se stăpânește în ani lungi de practică, de emoții, de sacrificii.
Mai apoi te stăpânește el pe tine, căci are zeci de principii nescrise și secrete pe care le descoperi într-un adevarăt miraj cu ținta mai sus, cu adversari și coechipieri, cu leadership și coaching, cu reguli și disciplină.
Toate în jurul panoului de baschet.
Obiectivele comune ale Federațiilor Sportive Naționale participante de a depista, forma și promova viitorii performeri aduc în prim-plan asocierea baschetului din zona vechilor Balcani cu un partener de nădejde, Mastercard, brand mondial angajat în performanță și societate, și proiectul comun de educație prin baschet, adresat sportivilor juniori, categoria U18.
Rising Stars definește conceptul de educație prin baschet, educație olimpică și o minunată lecție a prieteniei.
Nu există limite la ceea ce putem realiza prin acest proiect pentru că ne propunem să ne depășim constant în promovarea spiritului de fair play și de competiție.
Talentul fără perseverență, fără încăpățânarea de a depăși obstacole și de a demonstra că se poate, nu valorează nimic.
Respectul reciproc și fair-playul sunt valorile fundamentale ale proiectului nostru”, a declarat Emilia-Carmen Tocală, Președintele Federației Române de Baschet, Vicepresedinte FIBA Europa și membru în Central Board al FIBA.
În plus, tinerii vor beneficia de un workshop de educație financiară, derulat de Junior Achievement, care îi va echipa cu noțiuni despre importanța planificării financiare în raport cu obiectivele personale și specificul următoarelor etape de vârstă, precum și despre rolul unui plan de economisire în raport cu situații neprevăzute.
Mastercard continuă să conecteze oamenii cu pasiunea lor pentru sportPasiunea europenilor pentru sport este mai mare ca niciodată, în timp ce sălile de sport, stadioanele și tehnologia prosperă, într-un an în care vor avea loc multiple evenimente sportive globale în Europa.
Studiul „Economia Experiențelor” lansat anul acesta de Mastercard arată că 40% dintre români sunt dornici să participe la un meci al unui club sportiv local, comparativ cu 33% dintre europeni în general.
De asemenea, 34% dintre români consideră că a vedea live echipa lor favorită câștigând un trofeu ar fi o experiență de neuitat, cu un impact semnificativ, comparativ cu 32% dintre europeni.
Privind spre viitor, 23% dintre români sunt entuziasmați să încerce mai multe experiențe sportive în 2024.
Susținător puternic al jocului și al performanței și educației sportive pe teren și în afara lui, Mastercard continuă să inspire fanii sportului și să susțină generațiile viitoare de campioni.
Brandul are un istoric amplu de implicare în competiții globale sau locale de tenis, fotbal, baschet, schi, golf, eSports, rugby, baseball, nautică sau șah și rămâne fidel misiunii sale de a conecta oamenii cu pasiunile lor.
Platforma dedicată sportului include parteneriatele de lungă durată cu evenimente de renume precum UEFA Champions League, Roland Garros, Australian Open, League of Legends Esports sau Sports Festival.
Ediția Mastercard Rising Stars de la Cluj-Napoca este organizată de Mastercard și Federația Română de Baschet, cu sprijinul Banca Transilvania, Regina Maria și Junior Achievement.
***Despre MastercardMastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăți.
Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni.
Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim.
Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.
Parteneriat media