Andreea Tobias Franţa construieşte o tabără militară uriaşă pentru securitatea Jocurilor Olimpice de la Paris Rânduri de barăci temporare au fost ridicate pe locul unui parc de distracţii din estul Parisului, cu paturi supraetajate verzi ale armatei şi cantine masive pentru 4.
500 de soldaţi.
Construcţia taberei se desfăşoară într-un termen record de 65 de zile, primii soldaţi urmând să sosească la 3 iulie.
Treisprezece zile mai târziu, ei vor păzi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 de-a lungul unei porţiuni de şase kilometri a râului Sena, – punctul central al preocupărilor persistente în materie de securitate, relatează AFP.
Vezi mai multe articole din categoria sport În total, 18.
000 de militari vor fi prezenţi pentru a asigura securitatea Jocurilor, care vor dura între 26 iulie şi 11 august.
Aceştia vor oferi sprijin pentru 45.
000 de membri ai forţelor de securitate internă, poliţie şi jandarmerie, împreună cu un număr de agenţi de securitate privaţi care variază între 18.
000 şi 22.
000 pe zi.
Deşi se poate compara ca mărime cu lagărele construite pe vremuri, dotările de acum sunt moderne, cu WiFi şi aer condiţionat.
Un oraş în oraş, tabăra se mândreşte cu camere cu locuri pentru până la 18 soldaţi, instalaţii sanitare conectate la reţeaua din Paris şi o sală de gimnastică pentru haltere, precum şi trei baruri cu bere la robinet – dar fără alcool tare sau vin.
Tabăra poartă numele caporalului Alain Mimoun, care s-a înrolat în armată la vârsta de 18 ani şi a devenit unul dintre cei mai mari atleţi ai Franţei, câştigând medalii olimpice în 1948, 1952 şi 1956 pe pistă şi la maraton.