Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani sunt în continuare în stare gravă şi au nevoie de oxigenoterapie cu presiune crescută, a transmis joi Ministerul Sănătăţii.
Potrivit informării, cei trei pacienţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi sunt stabili, unul dintre aceştia având evoluţie favorabilă.
De asemenea, pacientul rămas internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani are stare generală bună, iar evoluţia este favorabilă.
În total, în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani au fost înregistrate 15 victime, nouă dintre acestea fiind externate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.
Explozia s-a produs vineri, 6 iunie, în timpul unor lucrări executate de o firma externă autorizată, potrivit reprezentanților Dedeman.
„În momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului.
Autorităţile investighează circumstanţele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei.
De asemenea, subliniem faptul că magazinul Dedeman Botoşani respecta toate normele de siguranţă, având toate autorizaţiile şi avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Funcţionarea corectă a instalaţiilor de protecţie la incendiu a contribuit la limitarea proporţiilor acestui incident”, au precizat oficialii magazinului de bricolaj.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru Agerpres, că în acest moment cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă în formă agravată.
Acesta admite că ancheta s-ar putea extinde şi pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.