Ziua de 15 octombrie a fost desemnată „Ziua Părinților de Îngeri”. Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită.

Spread the love

  „Ziua Părinţilor de Îngeri”, care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege promulgată, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.

 În scopul marcării „Zilei Părinţilor de Îngeri”, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice.

Actul normativ stipulează că părinţii copilului decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, care sunt sau nu asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data morţii acestuia, beneficiază de zece şedinţe de consiliere psihologică gratuite, pe o perioadă de şase luni.

Decontarea şedinţelor de consiliere psihologică se realizează de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns