Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut ratele neschimbate la 5,25%-5,50% la finalul ședinței de miercuri și a indicat că oficialii săi se așteaptă să le reducă în medie o singură dată în acest an, potrivit AFP.
Comitetul de politică monetară al băncii centrale (FOMC) a majorat prognoza de inflație pentru 2024 și 2025 la 2,6% și 2,3% și a raportat „progrese suplimentare modeste” în direcția atingerii țintei de inflație de 2%.
Pe de altă parte, previziunile privind creșterea produsului intern brut (PIB) rămân neschimbate față de cele publicate în martie: 2,1% în 2024 și 2,0% în 2025.