Un tribunal olandez a declarat miercuri vinovați și a condamnat șase bărbați în legătură cu asasinarea unui cunoscut reporter de investigații criminale și prezentator de televiziune din Olanda, relatează Politico.
Jurnalistul Peter R.
de Vries, în vârstă de 64 de ani, a fost împușcat mortal pe o stradă din Amsterdam în iulie 2021, în timp ce ieșea de la un post de televiziune.
Nouă bărbați, membri ai unui grup de crimă organizată care l-a vizat pe de Vries din cauza implicării sale într-un proces de crimă, au fost arestați și inculpați, potrivit autorităților olandeze.
Procurorii au cerut pedepse pe viață pentru cei trei suspecți principali, inclusiv pentru cel care a tras și șoferul care a fugit, și între trei și 21 de ani pentru alți șase suspecți despre care au afirmat că au legătură cu crima.
Miercuri, tribunalul a condamnat șase dintre cei nouă bărbați pentru diferite acuzații, după un proces întins pe trei ani.
Aceasta nu a pronunțat o sentință pe viață pentru cei trei suspecți principali, condamnându-i în schimb pe doi dintre ei la 28 de ani de închisoare, iar pe celălalt la 26 de ani.
Un al șaptelea bărbat a fost condamnat, de asemenea, la doar patru săptămâni de închisoare pentru posesie de droguri.
Alți doi au fost achitați.
Instanța a declarat că nu s-a putut dovedi că de Vries a fost ucis din cauza implicării sale în procesul de crimă și a respins afirmația procurorului potrivit căreia cei doi bărbați care au filmat și au postat atacul online au avut un motiv terorist.
Dar instanța a denunțat ușurința „uluitoare” cu care ucigașii i-au întins o ambuscadă și l-au împușcat pe de Vries, calificând comportamentul lor drept „dezgustător”.
„Ei nu și-au asumat responsabilitatea pentru acțiunile lor”, a adăugat instanța.
Uciderea brutală a provocat o undă de șoc în societatea olandeză, atrăgând condamnări din partea regelui Willem-Alexander, a șefei Comisiei Europene Ursula von der Leyen și a premierului Mark Rutte, care a numit-o „un atac la adresa jurnalismului liber, care este atât de esențial pentru democrație”.
De Vries era un nume cunoscut în Olanda, fiind gazda propriei sale emisiuni de televiziune care a acoperit cazuri de crimă de mare importanță din 1995 până în 2012.
Mii de persoane în doliu au stat la coadă ore întregi pentru a-și prezenta omagiile la funeraliile sale.