Așteptăm cu nerăbdare vara și ne facem planuri cât mai variate pentru a ne bucura de frumusețea ei.
La malul mării ori într-o drumeție montană, ne dorim să petrecem cât mai mult în aer liber, pentru a răscumpăra timpul petrecut în interior, din perioada rece a anului.
Toată această expunere îndelungată la factorii de mediu aduce cu sine și reversul: temperaturile ridicate, efectul razelor solare și creșterea umidității sunt aspecte care ne influențează atât starea generală a organismului cât și aspectul tenului.
Este așadar esențial ca pe timpul verii să ne adaptăm întregul ritual de makeup, pentru a evita anumite efecte neplăcute pe care schimbarea factorilor de mediu le poate aduce pe chipul nostru.
În timp ce ne bucurăm de razele soarelui, nevoile pielii noastre se modifică în funcție de temperatură, așa că putem ajunge să ne confruntăm cu anumite neplăceri precum uscarea și pigmentarea pielii sau chiar cu arsurile solare.
În primul rând, trebuie să avem în vedere cel mai important aspect: hidratarea! De aici începe totul, pentru că hidratarea restaurează toate prejudiciile survenite din aspectele mentionate anterior.
Pentru hidratarea corectă a pielii trebuie să o luăm în considerare nu doar pe cea exterioară, ci și pe cea care vine din interior, astfel că apa și o alimentație echilibrată ne devin aliați în tot acest demers.
Consumul regulat de apă este esențial pentru piele, de preferat ar fi să încercăm să bem cel puțin opt pahare de apă pe zi.
Consumul de fructe și legume proaspete, bogate în vitamine și antioxidanți, poate ajuta pielea să își mențină nivelul optim de hidratare.
Poate fi derutant să trasăm diferențele dintre ritualul de make-up pe timp de vară față de cel din timpul iernii, dar tot din condiția de bază a hidratării derivă și pașii pe care ar trebui să îi urmăm în realizarea unui make-up estival reușit:Hidratarea este crucială în tot acest ceremonial de îngrijire a tenului pe timpul lunilor de vară, dar trebuie să ne asigurăm că acordăm atenție și celorlalți pași de importanță vitală: curățarea și tonifierea.
Prin integrarea acestora în rutina de makeup vom reuși să păstrăm un aspect proaspăt și luminos al tenului, iar pielea va rămâne sănătoasă.
Când soarele arde cu putere, iar pielea este expusă transpirației și poluării, curățarea și tonifierea tenului devin fundamentale pentru îngrijire.
Curățarea pielii trebuie să fie primul pas din rutina zilnică.
Un produs de curățare blând, care să nu conțină alcool sau alte ingrediente care ar putea usca pielea este ideal în aceste condiții.
Dacă purtăm machiaj, este important să îl îndepărtăm înainte de a hrăni tenul.
Pielea trebuie curătată dimineața și seara, pentru a îndepărta impuritățile și excesul de sebum.
După curățare, urmează pasul tonifierii.
Tonerul ajută la echilibrarea pH-ului pielii și la îndepărtarea oricăror urme reziduale de murdărie sau machiaj.
Indicat este și în acest caz să alegem un toner fără alcool, cu ingrediente hidratante și calmante, cum ar fi aloe vera sau glicerină.
.
Aplicăm tonerul pe un disc de bumbac și îl trecem ușor peste față, evitând zona ochilor.
După tonifiere, să nu uităm să aplicăm o cremă hidratantă și o cremă de protecție solară.
Acestea ne vor ajuta să menținem pielea protejată pe tot parcursul zilei.
De reținut că pe timpul verii, este posibil să fie nevoie să schimbăm produsele de îngrijire a pielii în funcție de nevoile specifice ale tenului nostru.
Este întotdeauna o idee bună să consultăm un dermatolog, dacă avem nelămuriri sau probleme cu pielea.
Pe lângă hidratare, curățare și tonifiere, reușita unui makeup de vară depinde și de adaptarea acestuia în funcție de activitățile zilnice: de la plajă la petreceri în aer liber.
Iată câteva idei generate de contextul în care ne putem găsi într-o zi de vară:Sub soarele verii, puternic ca un aur topit, totul se transformă: atât chipul nostru, cât si culorile și texturile cu care îl putem înfrumuseța.
Primordial este să nu uităm că makeup-ul de vară trebuie să fie confortabil și să se vadă frumos pe piele.
Putem experimenta diferite produse și nuanțe până vom găsi combinația perfectă pentru noi.