Indicele de masă corporală (IMC) a fost, mult timp, un instrument de bază pentru cercetători și medici în clasificarea indivizilor în diverse categorii de greutate, cu scopul de a evalua riscul de apariție al afecțiunilor asociate obezității.
Însă, acest indicator simplu, care calculează raportul dintre înălțime și greutate, nu reușește să ofere o imagine completă a compoziției corporale și a distribuției grăsimii.
Recent, cercetătorii au introdus Indicele de Rotunjime Corporală (IRC), care s-a dovedit a fi mai precis în estimarea riscurilor de sănătate, oferind o evaluare mai detaliată și corectă a distribuției grăsimii corporale.
Pe scurt, IMC evaluează dacă o persoană este obeză folosind doar două măsurători: înălțimea și greutatea.
În schimb, Indicele de Rotunjime Corporală (IRC) completează ecuația prin adăugarea măsurătorilor taliei și șoldurilor.
Indicele de masă corporală (IMC) a fost dezvoltat, pentru prima dată, în secolul al XIX-lea și a devenit un instrument standardizat în 1980 pentru estimarea procentului de grăsime corporală și pentru determinarea categoriilor de greutate.
Calculul IMC se face împărțind greutatea unei persoane (în kilograme) la pătratul înălțimii sale (în metri).
IMC este utilizat pentru a clasifica persoanele în diferite categorii de greutate, care pot ajuta la evaluarea riscului de probleme medicale asociate obezității astfel:De exemplu:O persoană cu o înălțime de 1,75 metri și o greutate de 70 de kilograme:Limitările IMC devin evidente atunci când ne gândim la diversitatea compoziției corporale și la modul în care grăsimea este distribuită în organism.
IMC-ul nu face distincție între masă musculară și grăsime, ceea ce poate duce la clasificări inexacte ale greutății.
De exemplu, sportivii care au o masă musculară mai mare pot să prezinte un IMC mai crescut, fără a fi în realitate supraponderali sau obezi.
În același timp, persoanele cu mai puțină masă musculară și cu o cantitate mare de grăsime viscerală pot fi clasificate greșit ca având o greutate normală sau chiar subponderală.
Această lipsă de precizie este extrem de problematică, deoarece grăsimea viscerală, care înconjoară organele interne, este strâns legată de un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet și alte afecțiuni grave.
Într-un studiu publicat recent în JAMA Network Open, o echipă de cercetători condusă de Wenquan Niu, profesor la Capital Institute of Pediatrics din Beijing, a demonstrat că un alt instrument de măsurare, numit indicele de rotunjime corporală (IRC), poate estima mai corect gradul de obezitate.
„Distribuția grăsimii și compoziția corporală pot varia dramatic între persoane cu același IMC,” a declarat prof.
Wenquan Niu.
Indicele de Rotunjime Corporală (BRI) ia în calcul înălțimea, greutatea, circumferința taliei și, uneori, circumferința șoldurilor.
„Are la bază principii de geometrie.
Astfel, dacă analizezi Indicele de Masă Corporală, poți găsi o explicație geometrică,” a precizat, pentru Healthline, Diana M.
Thomas, profesoară de Matematică la Academia Militară a Statelor Unite de la West Point, autoarea primului articol care detaliază conceptul de IRC.
„În cazul IMC-ului, se folosesc doar două măsurători: greutatea și înălțimea.
În cazul Indicelui de Rotunjime Corporală, recurgem la câteva măsurători suplimentare pe corpul uman pentru a captura această formă,” a explicat Thomas.
Numărul IRC rezultat poate fi utilizat pentru a efectua o estimare mai precisă a compoziției corporale.
Cu cât este mai aproape de zero, cu atât corpul este mai rotund, crescând, astfel, riscul de mortalitate din orice cauză.
Cercetătorii au evaluat IRC folosind date colectate între 1999 și 2018 de la 32.
995 de adulți americani.
Vârsta medie a membrilor cohortei era de 46 de ani.
Jumătate din grup erau femei.
Grupul era predominant de persoane de culoare albă (68,26%), dar includea și persoane de culoare (10,92%) și americani de origine mexicană (8,53%).
Studiula arătat că persoanele cu un IRC ridicat, care aveau o cantitate crescută de grăsime viscerală, erau cu 50% mai predipsuși să moară comparativ cu grupul de referință.
În mod surprinzător, persoanele cu un IRC foarte scăzut – un posibil indicator al malnutriției și pierderii musculare – aveau un risc cu 25% mai mare de deces.
Cercetătorii au observat o asociere în formă de U între IRC și rata de mortalitate, lucru care sugerează că atât un nivel foarte scăzut, cât și un nivel foarte ridicat de grăsime viscerală sunt asociate cu un risc crescut de deces.
Cei situați în intervalul normal, adică la mijloc, aveau cel mai mic risc de deces.
Persoanele cu un IRC mai mic de 3,4 aveau un risc de mortalitate mai mare cu 25% în comparație cu intervalul normal, în timp ce cei cu un IRC de 6,9 aveau un risc crescut cu 49%.
Cercetătorii au observat, de asemenea, o creștere constantă a IRC mediu pe parcursul a 20 de ani, de la 4,8 la 5,62.
Tendința a fost mai evidentă în anumite grupuri, inclusiv în rândul femeilor și vârstnicilor.
Avantajele utilizării IRCIRC oferă mai multe avantaje față de IMC.
În primul rând, permite o evaluare mai precisă a riscurilor asociate cu grăsimea viscerală.
Cercetătorii au constatat că persoanele cu un IRC ridicat aveau o prevalență mai mare a bolilor cardiovasculare și metabolice, precum și a cancerului, chiar și în cazul celor cu greutate „normală” conform IMC-ului.
În al doilea rând, IRC ține cont de distribuția grăsimii corporale, nu doar de greutatea totală.
Acest lucru este esențial deoarece grăsimea abdominală, care înconjoară organele vitale, este mult mai periculoasă decât grăsimea subcutanată.
Diana Thomas a explicat că acest indicator este mai versatil, permițând variații ale formelor corporale, spre deosebire de IMC, care vede corpul ca pe un cilindru.
Grăsimea de pe abdomen, cunoscută și sub denumirea de grăsime viscerală, este asociată cu un risc crescut de boli grave precum bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2 și anumite tipuri de cancer, potrivit studiilor.
Această formă de grăsime este diferită de cea subcutanată (grăsimea de pe suprafața pielii) și este situată în jurul organelor interne din zona abdominală.
Grăsimea viscerală produce substanțe chimice inflamatorii care pot afecta funcționarea normală a organelor interne și pot declanșa inflamații cronice în organism.
De asemenea, această grăsime interferează cu sensibilitatea la insulină, ceea ce poate duce la creșterea nivelului de zahăr din sânge și, în cele din urmă, la diabet.
Eliminarea grăsimii de pe abdomen poate fi dificilă, însă este posibilă prin adoptarea unui stil de viață sănătos, care include:Sursa foto: Dreamstime.
com
