Germania îşi prezintă planurile pentru un „nou” model de serviciu militar.
Participarea, obligatorie doar în situaţii de forţă majoră Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a propus oficial miercuri o formă de serviciu militar, la 13 ani după ce Germania a suspendat conscripţia, notează Deutsche Welle.
Cele mai recente propuneri ale lui Pistorius nu ar reintroduce conscripţia ca în modelul care a fost efectiv eliminat în 2011, ci se va baza, în principal, pe o participare iniţială voluntară.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Dorim un nou model care să se bazeze în primul rând pe participarea voluntară, dar care să includă şi elemente obligatorii, dacă este necesar”, se arată într-un document despre propuneri, relevă sursa citată.
În aceste condiţii, tinerii majori ar trebui să răspundă la un chestionar obligatoriu privind interesul lor pentru armată, dar şi faptul că sunt apţi pentru a efectua un astfel de stagiu militar.
Ulterior, armata germană îi va selecta pe cei potriviţi şi vor fi supuşi unui examen medical.
Femeile vor primi, de asemenea, chestionarul, deşi nu va fi obligatoriu ca acestea să îl completeze, punctează Deutsche Welle.
Potrivit documentului, noul model propus de către ministrul german al Apărării ar include un serviciu militar de bază care se desfăşoară pe o perioadă de şase luni, iar pe lângă acesta există şi o opţiune ,,pentru un serviciu militar voluntar suplimentar de până la 17 luni suplimentare”.
Această propunere vine în contextul în care săptămâna trecută, Pistorius a reiterat faptul că revenirea la o formă de serviciu militar ar fi necesară în Germania, după ce invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a stârnit îngrijorări cu privire la viitoarea securitate a Europei.
El a declarat că Germania trebuie să îşi consolideze forţele armate până în 2029, ,,în aşa fel încât să fie cel mai bine poziţionat în caz de apărare, în caz de război”.