Vor rămâne prețurile RCA plafonate și după 30 iunie? Ministrul de Finanțe spune că așteaptă analiza ASF

Spread the love

Menținerea sau nu a plafonării prețurilor RCA va fi decisă de o analiză a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care ar trebui să vină „în ultima decadă a lunii iunie”.

„În funcție de această analiză o să luăm decizia cea mai potrivită pentru a fi protejati atât asigurații și să nu producem perturbări în piața asigurărilor”, a declarat luni ministrul de Finanțe Marcel Boloș, prezent la o conferință organizată de asigurătorii UNSAR.

Întrebat dacă are indicii legate de oportunitatea unei noi decizii de amânare a plafonării tarifelor RCA, Boloș a spus că nu vrea să se antepronunțe.

Ultima prelungire a plafonării prețurilor RCA a fost luată de Guvernul Ciolacu la finele lunii martie din acest an, pentru încă 3 luni, termen care expiră la data de 30 iunie 2024.

Guvernul a aprobat joi actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA practicate de asigurători la data de 28 februarie 2023.

Și comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA rămân limitate la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție, pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii, respectiv 1 aprilie 2024, a anunțat Ministerul de Finanțe.

Practic rămân în vigoare aceleași măsuri decise în decembrie 2023, doar că perioada de aplicare se prelungește cu 3 luni, de la 1 aprilie 2024.

Anunțul făcut de premier a venit în ciuda faptului că atât transportatorii cât și asigurătorii au reclamat că prelungirea plafonării prețurilor RCA nu este oportună și ar putea avea efecte contrare celor așteptate.

Confederația transportatorilor auto (COTAR) a solicitat în luna martie Guvernului să respingă prelungirea plafonării tarifelor RCA propusă de Ministerul de Finanțe, dacă nu se face la tariful de referință afișat de ASF.

„Deși s-a văzut că prețurile cresc indiferent de plafonare, companiile de asigurări vor avea ocazia să dubleze prețurile, la finalul perioadei de așa-zisă plafonare, sub pretextul că până atunci nu au fost creșteri de tarif”, susțin transportatorii.

De cealaltă parte, asigurătorii și-au arătat nemulțumirea față de decizia de a prelungi pentru a 3-a oara perioada de plafonare a primelor RCA, cu înca 3 luni, până la 30 iunie 2024, fără a lua în calcul nici măcar efectele inflației.

Sursa foto: Dreamstime.

com

Lasă un răspuns