Primarul comunei Bălţeşti din județul Prahova – ridicat de procurori, reţinut şi chiar arestat preventiv, anul acesta, sub acuzaţia că a acordat contracte firmelor familiei sale, banii plătiţi de Primărie ajungând, în final, tot la el – a fost reales în fruntea administraţiei locale în urma scrutinului din 9 iunie.
Edilul comunei prahovene Bălţeşti, Radu Ion (PNL), a obţinut un nou mandat de primar la scrutinul de duminică, el înregistrând victoria electorală şi din postura de inculpat, relatează News.
ro.
Radu Ion l-a surclasat pe contracandidatul său de la PSD, Şică Ion, liberalul fiind votat de 1.
069 dintre alegători, în timp social-democratul a primit 834 de voturi, conform datelor centralizate în cele două secţii de votare din comună şi publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Primarul comunei Bălţeşti, liberalul Ion Radu, jurist de profesie, a candidat pentru încă un mandat în condiţiile în care anul acesta a fost reţinut şi apoi arestat într-un dosar în care este anchetat penal sub acuzaţia că a plătit milioane de lei din fondurile Primăriei către două firme pe care le administra în fapt, banii ajungând în final la el sau la rude ale sale.
„În calitate de primar şi ordonator de credite al comunei Bălţeşti, Radu Ion a ordonanţat, în perioada 19.
01.
2018-26.
01.
2024, un număr de 115 plăţi către SC R.
F.
SRL, SC A.
C.
2019 SRL şi SC I.
F.
C.
SRL în sumă totală de 2.
498.
972,41 lei, societăţi pe care acesta le administra în fapt.
În perioada 27.
03.
2018-23.
01.
2024, Radu Ion l-a determinat pe D.
A.
(administrator în drept al SC R.
F.
SRL) să dispună efectuarea a 96 de plăţi din conturile SC R.
F.
SRL în valoare totală 237.
356,54 lei, iar în perioada 17.
09.
2020- 26.
01.
2024 a determinat-o pe D.
A.
(administrator în drept al SC A.
C.
2019 SRL) să dispună efectuarea a 73 de plăţi din conturile SC A.
C.
2019 SRL în valoare totală de 714.
410,4 lei în favoarea sa, a rudelor şi afinilor săi”, afirmă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.