Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini.
Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere similară lucrează în transportul terestru.
În schimb, aproape 17% dintre românce lucrează în sectoare legate de sănătate: mai mult de una din zece românce lucrează în sănătate, 4% în activități de îngrijire rezidențială și 3% în gospodării ca personal casnic.
Această concentrare subliniază importanța sectorului sănătății și îngrijirii pentru diaspora românească în OCDE.
Confirmând constatările anterioare, comerțul cu amănuntul este unul dintre principalii angajatori ai româncelor.
Deși este adevărat că emigranții români au o probabilitate mai ridicată de a lucra în locuri de muncă slab calificate, diferențele de gen în distribuția românilor pe ocupații sunt deosebit de pronunțate.
Într-adevăr, în țările OCDE, o cincime dintre bărbații români lucrează în ocupații elementare, comparativ cu peste o treime dintre femei.
În mod similar, femeile sunt, de asemenea, suprareprezentate în rândul lucrătorilor din vânzări (30% față de 10% dintre bărbați) și în rândul tehnicienilor și profesioniștilor asociați (10% față de 6% dintre bărbați).
O altă ocupație tipică este cea a operatorilor și asamblatorilor de instalații și mașini, unde ponderea bărbaților este de patru ori mai mare decât a femeilor.
Analiza la nivel de țară relevă o eterogenitate izbitoare.
De altfel, în țări precum Marea Britanie și Austria aproximativ unul din cinci români lucrează în locuri de muncă înalt calificate.
În schimb, în Spania și Italia, doar 5% dintre emigranții români dețin ocupații cu înaltă calificare.
În Franța și Canada, însă, peste o treime și, respectiv, două treimi dintre români sunt fie manageri, fie profesioniști, fie tehnicieni.
În mod similar, în timp ce în medie în țările OCDE, o pătrime dintre emigranții români lucrează în ocupații elementare, această proporție crește la 38% în cazul Spaniei.
În mai multe țări, emigranții români satisfac nevoia de muncă, în special pentru forța de muncă necalificată în unele țări din Europa de Sud.
Studiile vorbesc despre o întreagă rețea informală de vânători de capete români în țări precum Italia, care vizează recrutarea de forță de muncă ieftină necalificată din România, care lucrează adesea în economia informală.
Eterogenitatea în principalele țări gazdă rămâne mare: De exemplu, în Italia și Spania segmente mari ale populației emigrante românești lucrează în agricultură – respectiv 9% și, respectiv, 12% și în activitățile gospodăriilor în calitate de angajatori – 15% și 12% .
În Belgia și în Regatul Unit, în schimb, aproximativ 23%, respectiv 11% dintre români lucrează în activități administrative și de servicii de asistență.
Muncitorii români sunt importanți în industria prelucrătoare din Germania și Austria, în timp ce în Canada oferă – mai mult decât în orice altă țară – o contribuție semnificativă la sistemul educațional.
Analiza microdatelor la nivel de țară ajută la luminarea în profunzime asupra situațiilor complicate ale emigranților români pe piețele muncii din țările OCDE.
Cazul Italiei este deosebit de interesant, deoarece reprezintă una din principalele țări de destinație a românilor.
Acolo, aproximativ 6% dintre români au un loc de muncă sezonier – o pondere de două ori mai mare decât a nativilor.
În același timp, aproape întreaga forță de muncă din România cu locuri de muncă pe durată determinată susține că ar fi preferat mai degrabă un contract pe durată nedeterminată.
Migranții au, de asemenea, mai multe șanse decât nativii să lucreze în locuri de muncă cu normă parțială.
În timp ce 17% dintre lucrătorii italieni au un loc de muncă cu normă parțială, această proporție aproape se dublează la 28% pentru emigranții români.
Un alt indicator al suprareprezentării migranților în locuri de muncă vulnerabile este ponderea lucrătorilor care au lucrat noaptea (23:00 – 5:00) în ultima săptămână.
Românii sunt cu 27% mai probabil decât nativii să lucreze în ture de noapte, aproape 14% dintre aceștia având la activ ture de noapte.
Emigrarea profesioniștilor din domeniul sănătății reprezintă o diasporă mare și de lungă durată, mai ales în anumite țări de destinație.
În ciuda suprareprezentării emigranților români în locuri de muncă slab calificate, un număr deosebit de mare de medici și asistenți medicali români practică în țările OCDE.
Peste 45.
000 de asistenți medicali născuți în România și alte zeci de mii de medici născuți în România au locuit în țările OCDE.
România s-a clasat în mod constant printre primele 25 de țări de origine pentru numărul de medici și asistenți medicali născuți în străinătate care lucrează în țările OCDE, alături de India, China, Germania, Regatul Unit, Filipine și o serie de alte țări.
Circa un medic din trei din România a emigrat, față de aproximativ 20% în urmă cu 10 ani.
Numărul mare de profesioniști din domeniul sănătății români emigranți reflectă atât atractivitatea muncii în străinătate, cât și nevoia acestor profesii în țările OCDE.
Unii profesioniști medicali români sunt, de asemenea, pregătiți în țara de destinație.
Majoritatea medicilor emigranți români au locuit în Germania (9.
000), Franța (3.
800), Statele Unite (2.
100), Ungaria (1.
900) și Regatul Unit (1.
800).
În schimb, Italia a fost principala țară gazdă pentru asistenții medicali români, cu peste 13.
100 dintre aceștia în 2015/16, urmată îndeaproape de Germania (12.
700).
Ratele de ocupare cresc odată cu nivelul de studii, deși mai puțin în cazul emigranților români.
De exemplu, atât născuții nativi cu studii superioare, cât și emigranții din țările vecine au fost angajați aproape de două ori mai mult decât colegii lor cu studii scăzute.
În schimb, rata de ocupare a emigrantului român este de 56% dacă are studii scăzute și de 78% dacă are studii superioare.
Integrarea pe piaţa muncii a emigranţilor români variază, de asemenea, în funcţie de motivele migraţiei acestora.
Emigranții care și-au părăsit țara de naștere în scop de muncă au rate de ocupare mai bune decât migranții de familie.
În special, acei români care și-au găsit un loc de muncă la destinație înainte de sosire au o rată de angajare de 75%.
În schimb, rata de ocupare a românilor sosiți la destinație în scop de muncă dar fără loc de muncă este mai mică cu aproximativ 5 puncte procentuale – și rămâne constantă indiferent de anii de rezidență la destinație.
În schimb, românii care migrează din motive familiale au o rată de angajare de doar 42%, chiar și după ce au locuit în țară mai mult de cinci ani.
Copiii imigranților români, adică copiii născuți în țara de reședință cu cel puțin un părinte născut în România, se confruntă și ei cu provocări pe piața muncii, în special în Europa.
Cu toate acestea, diferențierea performanțelor după nivelul de educație al părinților indică constatări interesante.
De exemplu, în general, pentru întreaga populație, educația părinților are un efect marginal asupra ratei de ocupare a puilor lor.
În schimb, copiii migranților români prezintă o eterogenitate semnificativă în funcție de calificarea părinților: descendenții românilor cu studii scăzute au o rată de ocupare de 43%, în timp ce copiii imigranților români cu studii superioare au o rată de ocupare mult mai mare (56%).
În Austria și Franța, șomajul în rândul emigranților români este de două ori mai mare decât în rândul omologilor lor nativi.
Decalaje mai mici între emigranții români și nativi există în Germania, Belgia și Italia, în timp ce nu există diferențe semnificative față de populația nativă în Regatul Unit.
Pe de altă parte, în America de Nord românii au performanțe ceva mai bune decât nativii pe piața muncii, în cele din urmă pentru că politicile selective de migrație din Statele Unite și Canada atrag persoane cu studii superioare și cu perspective mai bune de angajare.
Emigranții sunt grupați în special în ocupații slab calificate, deși există o mare eterogenitate între țările de destinație.
Până acum, analiza OECD a arătat că emigranții români au o probabilitate mai mare de a fi șomeri decât colegii lor nativi, dar care este natura locurilor de muncă lor? Acesta este un aspect important al integrării migranților pe piața muncii, deoarece calitatea muncii este fundamentală pentru perspectivele lor de carieră, satisfacția în muncă și bunăstarea generală.
O privire mai detaliată asupra datelor arată că emigranții români din țările OCDE au, în medie, de trei ori mai multe șanse decât nativii să lucreze în ocupații elementare: 26% dintre emigranții români au lucrat în locuri de muncă slab calificate, comparativ cu doar 9% dintre nativi.
În paralel, sunt la jumătate ca probabilitate față de nativi să lucreze în locuri de muncă cu înaltă calificare, cum ar fi funcții manageriale sau tehnice (18% față de 39% pentru nativi).
Deși este adevărat că emigranții români au o probabilitate mai ridicată de a lucra în locuri de muncă slab calificate, diferențele de gen în distribuția românilor pe ocupații sunt deosebit de pronunțate.
Într-adevăr, în țările OCDE, o cincime dintre bărbații români lucrează în ocupații elementare, comparativ cu peste o treime dintre femei.
În mod similar, femeile sunt, de asemenea, suprareprezentate în rândul lucrătorilor din vânzări (30% față de 10% dintre bărbați) și în rândul tehnicienilor și profesioniștilor asociați (10% față de 6% dintre bărbați).
O altă ocupație tipică este cea a operatorilor și asamblatorilor de instalații și mașini, unde ponderea bărbaților este de patru ori mai mare decât a femeilor.
Analiza la nivel de țară relevă o eterogenitate izbitoare.
De altfel, în țări precum Marea Britanie și Austria aproximativ unul din cinci români lucrează în locuri de muncă înalt calificate.
În schimb, în Spania și Italia, doar 5% dintre emigranții români dețin ocupații cu înaltă calificare.
În Franța și Canada, însă, peste o treime și, respectiv, două treimi dintre români sunt fie manageri, fie profesioniști, fie tehnicieni.
În mod similar, în timp ce în medie în țările OCDE, o pătrime dintre emigranții români lucrează în ocupații elementare, această proporție crește la 38% în cazul Spaniei.
În Spania, femeile românce au o probabilitate dublă decât bărbații să lucreze în ocupații slab calificate.
Diferența de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă slab calificate este mai mică în Germania și Regatul Unit, unde femeile au mai puțin de zece puncte procentuale decât bărbații să lucreze în ocupații elementare, în timp ce ponderea femeilor în locuri de muncă slab calificate este cea mai scăzută în Canada (3%).
Ratele de supracalificare sunt mai mari pentru emigranții români decât pentru alți născuți în străinătate.
Supracalificarea apare atunci când nivelul de educație formală al unei persoane este mai mare decât ceea ce este necesar pentru ocupația deținută.
În rândul imigranților, rata de supracalificare devine un indicator al gradului de transferabilitate a capitalului uman între țări, deoarece calificările și competențele lingvistice dobândite în țara de origine nu sunt întotdeauna ușor transferabile în țara gazdă.
Românii cu studii superioare au o probabilitate de 50% de a lucra în ocupații cu calificare redusă.
Ponderea este de doar 26% pentru migranții similari născuți în țările vecine.
Cu toate acestea, ceea ce este și mai remarcabil este că supracalificarea a crescut de-a lungul timpului.
Aceste rezultate ar putea reflecta cunoștințele relativ scăzute ale românilor asupra limbii vorbite în țara gazdă, accesul limitat la rețelele profesionale sau recunoașterea formală dificilă a competențelor dobândite în străinătate, pentru a cita câțiva factori.
O mare parte a emigranților percepe că abilitățile lor sunt subutilizate la locul de muncă.
Nu numai că emigranții români sunt mai predispuși decât nativii să fie supracalificați, dar ei înșiși percep că întregul lor potențial nu este exploatat în țările gazdă.
Întrebați dacă simt că au abilitățile pentru a face față unor sarcini mai solicitante decât cele necesare pentru a-și îndeplini actualul loc de muncă, aproape nouă din zece emigranți români sunt de acord, comparativ cu 81% dintre muncitorii născuți nativi.
Subutilizarea percepută și nepotrivirea competențelor sunt importante pentru integrarea adecvată a migranților, deoarece afectează veniturile lucrătorilor și satisfacția în muncă.
Mulți emigranți români lucrează în sectoare slab calificate.
Distribuția emigranților români este înclinată către anumite sectoare de activitate.
Analiza distribuției lucrătorilor migranți pe sectoare confirmă faptul că mulți români lucrează în sectoare în care majoritatea ocupațiilor sunt slab calificate.
De exemplu, românii erau suprareprezentați în raport cu persoanele native în producție, construcții, cazare și alimentație.
În mod remarcabil, în întreaga zonă OCDE emigranții români au șanse de 16 ori mai mari decât nativii să lucreze în activități casnice private care implică angajarea personalului casnic.
Pe de altă parte, sunt proporțional mai puțini emigranți români în sectoarele în care locurile de muncă tind să fie mai calificate, de exemplu activități financiare și de asigurări, activități profesionale științifice și tehnice și educație.
Mai puțin de 3% dintre emigranții români au lucrat în învățământ, față de 7% dintre persoanele native.
Distribuția sectorială a diasporei românești poate fi explicată prin nivelul lor de educație relativ scăzut, în special în unele dintre principalele țări de destinație ale OCDE, cum ar fi Italia și Spania.
La rândul său, nivelul scăzut de educație al românilor din aceste țări este probabil să se datoreze faptului că prima salarială pentru românii care migrează în sudul Europei este mai mare pentru cei slab calificați decât pentru cei cu înaltă calificare .
Surse articol:
