Viorel Băltăreţu, candidatul USR la Primăria Cluj-Napoca, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru un Cluj nou şi i-a încurajat şi pe ceilalţi să o facă.
„Am votat cu încredere pentru un nou Cluj.
Am votat alături de soţia mea şi pentru fetele mele care sunt plecate la studii în străinătate şi care îmi doresc să se întoarcă acasă şi să aibă încredere că îşi pot construi un viitor şi aici.
Am votat candidatul şi echipa care cred că au cea mai mare şansă să construiască şi să finalizeze marile proiecte ale Clujului, care să aducă bunăstare tuturor clujenilor.
Clujenii, chiar dacă este devreme, sunt oameni harnici şi vin la vot.
Vă încurajez pe toţi să veniţi la vot în număr cât mai mare şi deseară să fim mândri că avem un Cluj în topul prezenţei la vot.
Îmi doresc să aveţi o zi liniştită, dar totuşi nu foarte liniştită.
Haideţi la vot!”, a declarat Viorel Băltăreţu la ieşirea din secţia de vot.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro