Președintele francez Emmanuel Macron a cerut duminică organizarea de alegeri parlamentare anticipate, după ce tabăra sa a pierdut în fața partidului de extremă dreapta Adunarea Națională la o diferență uriașă, scrie Reuters.
Emmanuel Macron a anunțat dizolvarea parlamentului și organizarea de noi alegeri legislative imediat după înfrângerea severă suferită la europarlamentare.
„Nu mă pot preface că nu s-a întâmplat nimic”, a spus președintele.
Macron a admis că rezultatele sunt un dezastru pentru guvernul său.
Într-un pariu politic de mare risc, cu mai puțin de două luni înainte ca Parisul să găzduiască Jocurile Olimpice, el a declarat că alegerile pentru camera inferioară vor fi convocate pentru 30 iunie, cu un al doilea tur de scrutin pe 7 iulie.
Decizia neașteptată a lui Macron, scrie Reuters, l-ar putea lăsa pe președinte într-o poziție și mai slabă, dacă partidul lui Le Pen va câștiga o majoritate parlamentară.
„Suntem gata să preluăm puterea dacă poporul o dorește”, a anunțat Le Pen, care a spus că victoria de la europarlamentare este una istorică.
Adunarea Națională – Rassemblement National (RN), al lui Marine Le Pen, a câștigat în mod clar alegerile europarlamentare din Franța, arată sondajele efectuate la ieșirea de la urne citate de Reuters.
Rassemblement National (RN) a obținut peste 32% din voturi și a câștigat alegerile europarlamentare din Franța cu o marjă de cel puțin 16 puncte, au arătat duminică sondajele IFOP, Ipsos și OpinionWay.
Este o victorie mare pentru Marine Le Pen, care nici nu se află pe buletinul de vot, și pentru candidatul principal al partidului, Jordan Bardella.
Blocul Renaissance al lui Macron a obținut aproximativ 15%, mai arată sondajul.
Rassemblement National a înregistrat câștiguri masive în comparație cu cele 23,34% pe care le-a obținut în 2019, în timp ce blocul Renaissance al lui Macron a scăzut de la 22,42% în urmă cu cinci ani.
Lista socialiștilor condusă de Raphael Glucksmann a venit pe locul al treilea, cu aproximativ 14%, în creștere de la 6,19% în 2019.
Președintele francez Emmanuel Macron ar trebui să convoace noi alegeri parlamentare în Franța, a declarat imediat după anunțarea rezultatelor Jordan Bardella, liderul partidului de extremă dreapta.
„Emmanuel Macron este un președinte slăbit în această seară”, a declarat el în fața susținătorilor.
„Diferența fără precedent dintre majoritatea prezidențială și principalul partid de opoziție din această seară reflectă o dezaprobare și o respingere usturătoare a președintelui și a guvernului său”, a mai spus Bardella.
„RN prosperă pe fondul unei puternice nemulțumiri politice față de președintele Macron și guvernul (premierului Gabriel) Attal, nemulțumire alimentată de criza inflației și de creșterea prețurilor”, a explicat într-un interviu pentru HotNews.
ro înainte de vot Gilles Ivaldi, profesor și cercetător la prestigioasa Universitate Sciences Po.
„Problemele culturale legate de imigrație și criminalitate joacă, de asemenea, un rol important în creșterea actuală a sprijinului pentru RN.
În cele din urmă, extrema dreaptă din Franța, la fel ca în alte părți ale Europei, se mobilizează pe baza furiei populare împotriva politicilor de tranziție ecologică, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, în special în rândul agricultorilor și al straturilor sociale inferioare, care sunt cele mai afectate de costul economic al tranziției ecologice”, a adăugat profesorul, care a spus că problema schimbărilor climatice și-a pierdut din relevanță.
„În general, amestecul de insecuritate economică și temeri culturale este un cocktail puternic pentru susținerea RN”, a concluzionat el.