Totul despre alegerile locale și europarlamentare din Cluj. Află unde poți vota și ordinea candidaților pe buletinele de vot.

Spread the love

Cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, au dreptul de a alege autorităţile administraţiei publice locale.

Cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene, care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României, au dreptul de a alege autorităţile administraţiei locale, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.

Nu au drept de vot debilii şi alienaţii mintali puşi sub interdicţie şi persoanele care, în ziua alegerilor, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Alegătorii au dreptul la un singur vot pentru primar şi un singur vot pentru Consiliul Local, precum şi un singur vot pentru preşedintele Consiliului Judeţean şi unul pentru membrii CJ.

La locale, alegătorii votează la secţiile la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin 60 de zile înainte de data scrutinului.

Cetățenii care doresc să își exercite dreptul de vot la alegerile locale și europarlamentare care se vor desfășura duminică, 9 iunie 2024, pot verifica unde se află secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul Primăriei Cluj-Napoca.

În această pagină trebuie doar introdusă denumirea străzii domiciliului sau reședinței pentru a putea afla cu exactitate numărul secției de votare, denumirea și adresa acesteia.

VEZI AICI delimitările secţiilor de votare din MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA.

Se poate vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, şi anume cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite la locale doar de cetăţenii români domiciliaţi în străinătate care îşi exercită dreptul de vot în ţară.

Votarea începe duminică la ora 7,00 şi se încheie la ora 22,00.

Alegeri Locale 2024 Municipiul Cluj-NapocaÎn Registrul Electoral al Municipiului Cluj-Napoca sunt înregistrate 271.

534 de persoane cu drept de vot, iar în listele electorale complementare se regăsesc 4.

381 de persoane cu drept de vot, potrivit datelor BEC Cluj-Napoca, consultate de monitorulcj.

roÎn județul Cluj sunt înregistrate 615.

099 persoane cu drept de vot, potrivit datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până la data de 16 mai 2024.

  Buletin de Vot pentru alegerea Primarului Municipiului Cluj-Napoca PSD – Cristea Aurelia AUR – Cozma Călin-ValentinUDMR – Olah EmesePNL – Boc EmilPartidul SOS România – Naș Sorin-ValeriuPartidul Umanist Social Liberal – Iacob Dan-MihaiAlianța Drepta Unită USR-PMP-Forța Dreapta – Băltărețu Viorel USRPartidul Reînnoim Proiectul European al României – Strugariu Ramona-VictoriaCandidat Independent – Sărmaș Ioan-SabinCandidat Independent – Vamoș Sorin-VirgilBuletin de Vot pentru alegerea Consiliului Local Cluj-NapocaBuletin de Vot pentru alegerea Primarului Comunei FloreștiPSD – Muntean-Roșca HorațiuPNL – Pivariu Bogdan Nicolae AUR – Adămuță CătălinPartidul Alternativa Dreaptă – Mic AdrianAlianța Uniți pentru Florești USR+ARI – Udrea Flaviu-Dacian USRPartidul SOS România – Boar Radu-DanPartidul Verde – Abrudan TraianÎn comuna Florești sunt înregistrate 41.

274 persoane cu drept de vot, potrivit datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până la data de 16 mai 2024.

 Buletin de Vot pentru alegerea Președintelui Consiliului Județean ClujUDMR  – Csoma BotondPSD – Cordoș AlexandruAUR – Șipoș Eugen CristianPNL – Tișe AlinPartidul SOS România – Nicula Florian-AlexandruAlianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei – Oros Nechita-Adrian FDBuletin de Vot pentru alegerea Consiliului Județean Cluj Românii trebuie să aleagă 33 de eurodeputaţi care să le reprezinte interesele la Bruxelles în următorii cinci ani, fiind intraţi în competiţia electorală 494 de candidaţi aflaţi pe listele partidelor sau înscrişi ca independenţi.

Pot vota duminică la europarlamentare cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, şi care nu se află sub consiliere judiciară sau tutelă specială printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau care nu sunt condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea dreptului de a alege.

Totodată, au drept de vot şi cetăţenii comunitari (din alt stat membru UE) care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanţii României în Parlamentul European.

Potrivit MAE, cetăţenii români care sunt înscrişi în listele electorale ale altor state membre UE pot să îşi exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European numai după ce dau o declaraţie potrivit căreia nu şi-au exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul membru UE în ale cărui liste electorale sunt înscrişi.

Alegătorii votează la secţiile la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa.

Însă, în cazul în care în ziua scrutinului alegătorul nu se află în localitatea de domiciliu, el poate vota la europarlamentare la orice secţie din ţară, fiind înscris în listele electorale suplimentare.

Se poate vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, şi anume cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nu se utilizează cărţile de alegător.

Votarea începe duminică la ora 7,00 şi se încheie la ora 22,00 – pentru secţiile din străinătate fiind vorba despre ora locală.

Având în vedere că pe 9 iunie au loc atât alegeri europarlamentare, cât şi locale, alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutinuri.

Pe lista de candidaților Alianței Electorale PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie figurează Daniel Buda (PNL, poziția 9), membru al Parlamentului European și Vasile Dîncu (poziția 8), senator în Parlamentul României.

 Adriana Cristian, consilier local la Primăria Cluj-Napoca, ocupă poziția 9 pe lista de candidați ai Alianței Dreapta Unită (ADU).

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) l-a pus pe poziția 21 pentru alegerile europarlamentare pe Fițiu Avram, conferențiar universitar la USAMV Cluj-Napoca.

Antal Geza, președintele Uniunii Democratice Maghiare din România (UDMR) Cluj și consilier județean  ocupă poziția 18 pe lista de candidați la alegerile europarlamentare.

De asemenea, pentru județul Cluj, din partea UDMR, o avem pe Szbo-Csorba Szuzsanna Emese din satul Sic, ea ocupând poziția 33.

 Partidul SOS România are un singur candidat din județul Cluj – Nicula Florian Alexandru – medic la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.

El ocupă poziția 15 pe lista pentru alegerile europarlamentare.

 Lista de candidați ai Partidului Alternativa Dreaptă este deschisă de către președintele partidului, Mîrza Adela-Dorina.

 Partidul Diaspora Unită (PDU), care îl are pe actorul Florin Călinescu pe poziția 1, are 3 candidați din județul Cluj.

Mai exact pe Mocan Marius-Simion, președinte și fondator PDU, domiciliat în Huedin, iar de profesie este sociolog, activist civic și antreprenor.

Poziția 13 este ocupată de către Antonie-Pașca Denis-Paul, kinetoterapeut și project manager, iar poziția 30 a mers la Rondolean Cezara-Andrada, însoțitor de zbor.

 Pe lista candidaților ai Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) îl avem pe Iacob Dan-Mihai din Cluj-Napoca, inginer diplomat și ocupă poziția 14.

Profesoara Florina Russu, din Florești, este candidată a Partidului REPER pentru Parlamentul European, ea ocupând poziția 16.

La Partidul România Mare (PRM), pe poziția 8, îl avem pe juristul Porfire Sergiu.

 Pe lista de candidați ai Partidului Noua Românie (PNR) și-au făcut loc trei persoane care vor să reprezinte județul Cluj.

Este vorba despre Vlad Ionuț Andrei, inginer constructor, care ocupă poziția 5, Rațiu Cristian Vasile, teolog, ocupă poziția 6 și Mărgineanu Florin, lăcătuș, poziția 12.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns