Primari din București s-au pus să bage bani în Natură și fantezii.
Anchetele Hotnews au dovedit-o.
Palmierii lui Negoiță.
”Aripile” de 5 milioane de euro ale lui Băluță.
Arteziana multicoloră de la IOR.
Plantat de copaci deja bătrâni.
Din specii care adună gărgăuni.
E plin de mochete de iarbă.
Pe mine m-a revoltat această frenezie din București.
L-am luat la întrebări pe Florin Stoican.
El a creat Parcul Natural Văcărești.
Acum a făcut Oltenia de sub Munte – geoparc aspirant UNESCO.
Tu ești mare iubitor de natură.
Lupți pentru păstrarea ei.
Dar și primarii marilor orașe fac la fel.
”Mor” după natură.
Florin Stoican: Cred că de asta au și tras campania electorală mai către primăvară, ca să fie vizibilă iubirea lor pentru floricele și natură.
A trecut moda bordurilor și betoanelor și s-a trecut la obsesia floricelelor, arborilor.
Floricele de luat ochii.
Panseluțele sunt trecut deja.
Se pun floricele exotice, ca să ia ochii oamenilor.
Și le merge.
Da.
Suntem superficiali.
Pentru că nu ne uităm în profunzime, pentru că ne aducem aminte de ei o dată la 4 ani și în rest îi lăsăm să-și facă de cap și doar când ne deranjează prea puternic îi mai scuturăm un pic.
E vorba despre superficialitate.
Nimeni nu-i întreabă pe oameni ce își doresc de la un oraș.
Nimeni.
Li se pun palmieri.
Se uită la spoieli din astea, la bâlciuri, la panseluțe, la locuri de joacă sclipicioase.
Scandalul Palmieri.
Anchetă HotnewsHai într-o călătorie prin București.
Ai spus deja plante exotice.
În sectorul 2, 3 și 4 au apărut multe fântâni arteziene.
Nu e clar aici.
Până la urmă fântânile fac bine, apa contribuie la microclimatul local.
Dar e o nebunie să faci doar o fântână și să torni beton de jur împrejur.
Trebuie mai mult decât atât.
Asta tot către superficialitate se duce.
Ne uităm la ordinea creată de beton și fântână.
Fântânile de sector 4, ale lui Băluță Fântâni cu rățoi, lupi, ursuleți, cai și îngerași Apoi, e obsesia “mochetei de iarbă”.
Nu e sector fără mochete.
Știi, pentru noi, oamenii care ne ocupăm de natură, numim gazonul ăsta “deșert verde”, pentru că nu e altceva decât o mochetă vie.
Gazonul clasic e înlocuit cu mocheta.
Ori gazonul clasic sau plantele perene, cu specii multicolore aduc sănătate și sunt mai ușor de întreținut, atrag și polenizatorii, albinele și fluturii.
Sunt și estetice.
Dar edilii nu au răbdare.
Trântesc mocheta.
Sunt studii care arată că gazonul este de patru ori mai ieftin.
Dar ăsta e celălalt păcat al administrațiilor publice, e păcat să cheltuiască puțin.
Nu se investește doar în mochete, ci și în sistemele de irigație, Mochetele și irigațiile se schimbă și de trei ori pe an.
Pofta asta pentru mochete și flori exotice vine cu costuri foarte mari.
Aici sunt deșerturi verzi.
Nu înseamnă biodiversitate, sunt doar banii noștri îngropați în pământ.
Bineînțeles, un palmier nu costă la fel cât un mesteacăn.
Asta ca să trecem la alt microclimat.
Da, ca să ne amuzăm.
Cred că sunt niște vizionari domnii primari.
Anticipează efectele schimbărilor climatice și vin în întâmpinarea lor cu niște specii mediteraneene.
Nu cred că ei cred în încălzire globală.
Dar în business, da.
Da, e un business că sunt niște specii scumpe ca achiziție, dar, atenție, ce nu ni se spune, sunt scumpe ca întreținere.
Au nevoie de om ca să aibă grijă de ele.
Ca și cum ți-ai pune în casă, în sufragerie, niște plante, trebuie să ai grijă de ele în fiecare zi, plantele alea sunt rupte de natura adevărată, nu se descurcă singure.
Sunt costuri de îngrijire cu cât sunt mai exotice, cu atât au nevoi mai speciale și mai costisitoare.
Primarii se joacă de-a înlocuitul naturii.
E un business aici.
Pun plante, iarbă, apoi se uită la cât de repede se duc acestea și cât de repede pot fi înlocuite.
În mod normal, plantele perene le însămânțezi anul ăsta și anul ăsta nu prea vezi prea multe floricele, pentru că ele înfloresc de-abia anul următor.
Am văzut în Polonia, în Cracovia, o asemenea lucrare.
Apoi exemplul a fost preluat în 38 de orașe mari din Polonia.
Suprafețe mari au fost cultivate cu gazon sau panseluțe clasice, cu plante perene amestecate și cu cele anuale.
Și în primul an de la plantare nu a fost extraordinar, dar încet-încet oamenii s-au învățat, au apreciat, au văzut că sunt și niște costuri mult mai mici la întreținerea lor.
Sunt și efecte de mediu mult mai mari.
Nu ai nevoie, de exemplu, de fertilizatori pentru gazon.
Oamenii înțeleg rostul și ritmul naturii.
Nu mai bagi mașinile de tuns tot timpul, ca-n România.
Ați observat ce bugete sunt la tăiat iarba? Uite, s-a instalat o nouă obsesie în orașe.
Eu nu înțeleg tulumbele alea care suflă aer.
Eu le-aș interzice pe alea de nu s-ar vedea, doar mută frunzele și ridică praful în aer ca să respirăm un aer tot mai nesănătos.
Amintesc aceste aparate că Primarul muncește.
Că face frumos! Totul arată bine și e un business care merge automat.
Unii trăiesc pe seama asta.
Cei care produc acest material săditor, cei care îl întrețin, rulează niște bani.
Sunt abonați la bani publici, banii noștri.
Ce facem cu plantarea de arbori gata crescuți? Primarul nu mai are răbdare.
Mandatul de primar e de 4 ani.
Dacă pui un copăcel de ăla de 3 ani care e de o șchioapă, trece mandatul și n-ajunge nici până la brâu.
De-asta se pun arbori din ăștia mari.
Ei se numesc arbori cu rădăcină protejată, pentru că n-ai cum să-i iei decât în ghiveci și să faci o gaură și să pui ghiveciul cu tot cu pământul din ghiveci, pentru că altfel nu se prind.
Oricum rata de prindere a lor e mult mai mică decât dacă i-ai planta în stare de puiet.
Cheltuielile sunt mai mari, că sunt foarte scumpi arborii ăștia față de cei mici.
De exemplu, un puiet forestier pe care îl iei din pepinieră și îl pui direct în pământ când el are 3 ani, costă un leu.
Un arbore din ăsta mare, de 2m, de 3m se duce de 100 lei dintr-o dată.
Probabil că unii sunt bucuroși că se usucă și la anul vin și pun alții.
Se rulează niște sume, niște bugete.
Deci, spui că prinderea acestor arbori cu anumită vârstă au și o problemă adevărată.
În unele cazuri nu se prind.
Rata de prindere e cu atât mai mică cu cât arborii sunt mai înaintați în vârstă și au dimensiuni mai mari.
Pentru că oricât ar fi el de bine recoltat din pepinieră, dacă are rădăcină foarte mare, îi tai din rădăcini când îl scoți ca să-l replantezi.
Să nu uităm altceva! Solurile astea din oraș sunt vai de mama lor, sunt cu moloz, cu betoane dedesubt, nu au fertilitate.
Nu-i priește în oraș așa de bine unui copac crescut într-o zonă, în anumite condiții.
Îl bagi la pușcărie dintr-o dată! Un arbore forestier de 3 ani pe care îl iei, crește mai lent la început, în primii ani de viață, dar lentoarea asta a creșterii dă posibilitatea să se adapteze climatului și încet-încet să prindă vigoare și să crească.
Anchetă Hotnews arbori betonați sau prinși între borduriSub ochii noștri se petrec crime, ca să exagerez.
Gândește-te la o pădure, de exemplu.
Iei un puiet de 3 ani de zile din pepinieră și îl plantezi în pădure ca să ajungă la stare de masiv, adică puieții să crească până când își ating coroanele între ei.
Din acel moment se descurcă singuri, fără să mai aibă nevoie de ajutorul omului.
Durează cam 7 ani perioada asta de când îl plantezi până când poți să-l lași în pace, că trăiește liniștit singur.
De fapt, se ajută unii pe alții.
Poate că ar fi și asta o soluție: să mărim mandatele primarilor la 7 ani.
Dar avem o asemenea pădure tot în sectorul 3.
În rond la Baba Novac erau trandafiri.
Și un rând de copaci.
Peste asta s-au plantat alți copaci și în mijloc un rând de flori.
E pădure, frate! E o estetică de moment, pentru că în perspectivă e o investiție degeaba.
N-au cum să crească arborii când ajung la maturitate.
Intervine selecția naturală și cei mai competitivi se duc în sus și-i omoară pe ceilalți care rămân mai jos.
E și o o zicală din bătrâni că în umbra marilor arbori, cresc boscheți.
Asta e, asta e realitatea.
Se aplică și în pădure și în oraș.
Nu știu exact ce e în mintea lor când se apucă să facă astfel de proiecte.
Dar dacă ne uităm la bani, e posibil să fie și așa un motiv că nu mai stă nimeni să numere florile, copacii.
Cine stă să vadă câți s-au uscat, câte s-au prins, de câte ori au fost puse.
Ambudența e altă treabă la care putem fi atenți.
Între 10.
000 și 12.
000 de exemplare nu mai face nimeni o diferență.
Poți să pui la nesfârșit lucruri în pământ, că nu ți le numără nimeni, deși ele dau randament sau nu, poți să le înlocuiești foarte des.
Da.
Acuma nu știu dacă e zvon sau legendă urbană, dar țin minte la un moment dat că se vorbea tot așa, în felul ăsta, despre borduri care tot sunt înlocuite și înlocuite și nu se mai termina borduriada asta.
Și am înțeles că s-a cam liniștit treaba asta până când unul de pe la DNA sau altă autoritate n-a avut de lucru, s-a apucat să numere la borduri și i-a prins pe unii.
Nu mai știe nimeni câți copaci sunt, câte exotice sunt.
Cine să le numere? Cine să le urmărească, să vadă frecvența înlocuirii.
E clar că urmăresc niște avantaje, imagine, bani nu înțeleg natura.
Poate că unii o fac și cu bună intenție, crezând că asta e ce își doresc oamenii, că e bine pentru oameni.
Dar dacă fac asta înseamnă că nu sunt în stare să-i asculte pe specialiști.
Pentru că sunt atât de multe studii pe lumea asta, atât de multe exemple deja puse în practică în mari orașe ale lumii.
Nu trebuie să fii un specialist în horticultură sau în silvicultură ca să-ți dai seama că o specie autohtonă de carpen sau de mesteacăn e mult mai rezilientă și mult mai ieftină și mai arătoasă, de multe ori și mai sănătoasă decât o specie exotică pe care te chinui s-o pui, s-o întreții.
Și îți mai aduce și niște boli pe cap și niște dăunători.
Că de obicei, speciile astea exotice nu vin singure, dar odată cu ele vin și alte insecte și alte boli.
Și astea afectează nu numai speciile autohtone, dar ne afectează și pe noi.
Până la urmă, toată lumea vorbește de tigrul platanului.
Tigrul ăsta n-a venit cu dudul, cu prunul.
Ce înjurături tragem vara! Sunt foarte multe specii exotice de astea aduse pe bani buni.
Unele chiar sunt invazive, adică le stârpesc pe cele locale, pentru că sunt mai competitive decât ele și sunt foarte adaptate din perspectiva selecției naturale.
Speciile autohtone nu sunt pregătite să facă față la dăunători care vin din Asia sau din America de Sud.
Și până la urmă ne afectează pe noi toți.
Îți place monumentul de 5,5 milioane al Libertății de la parcul Eroilor Revoluției? Nu-l discut ca estetică.
Dacă-l discutăm ca amenajare urbană utilitară, se putea face un stâlp mai ieftin de 5 milioane ca să țină o sârmă de tramvai.
Suntem destul de proști dacă acceptăm astfel de lucrări.
Până la urmă e democrație și majoritatea decide, iar oamenii au edilii pe care și-i merită.
Anchetă aripile decorative de 5,3 milioane de euroNi se servește iluzia Naturii, pe bani uriași.
Am discutat cu foarte mulți oameni pe tema asta.
Să încercăm să înțelegem și noi cum se raportează oamenii la natură.
E foarte interesant, pentru că sunt chiar înclinați către conservarea naturii mai mult decât oamenii din spațiul rural.
Orașul sufocă, se simte nevoia de verde.
Oamenii de la țară sunt obișnuiți cu verdele, cu pădurea.
Pentru ei verdele e un background, by default.
Oamenii de la oraș încep să simtă asta și primarii profită de această aspirație, de această nevoie.
Folosesc ideea de biodiversitate urbană, speculează grija noastră pentru sănătate, pentru viitorul nostru.
Dar au apărut revolte, oamenii simt că sunt păcăliți, că banii lor sunt folosiți anapoda.
Stai în Costești, lângă Geoparcul tău.
Cum e la țară Campania electorală? Da, ce să zic? Pe la țară nu prea e campanie.
Adică, în sensul ăla la care se așteaptă oamenii, cu dezbateri, cu interacțiune între candidați.
Nu, fiecare se ocolește, zic între ei: uite, dușmanul!, chiar sunt uneori unii dintre ei.
Nu interacționează unii cu ceilalți și nici candidații cu susținătorii celorlalți.
Fiecare își vede de treaba lui în cercul lui închis, cu prietenii lui și în rest, campania se limitează la afișe pe garduri și discuții pe la cârciumă.
Eu votez la Costești, la Vâlcea, acolo m-am născut și nu mi-am schimbat buletinul niciodată.
Cum se unesc edilii de la țară cu natura? Acolo e o mare frenezie.
Nu pun panseluțe.
Ar fi culmea să te apuci să faci spații verzi în mijlocul satului, din mijlocul pădurii, dar se fac rigole acolo unde nu curge apa și râul e pe partea cealaltă, se fac asfaltări, bineînțeles.
Peste tot cârpeli, unde se pun benere, lucrare făcută de X, lucrare făcută de Y.
Acum își mai aduc aminte de promisiunile neoronorate de acum 4 ani și încearcă să le mai scoată în față.
Dar lumea are memorie scurtă și își vede de treaba ei.
De fapt, problemele adevărate la țară sunt altele.
Nu sunt tratate absolut deloc în discuțiile electorale.
Acolo e tristețe mare pentru că satele mor.
De exemplu, localitatea mea a pierdut de la un recensământ la altul, în 10 ani, a pierdut 16% din populație.
Și e pentru prima dată în 100 de ani, adică de la Primul Război Mondial încoace, când localitatea a scăzut sub 3.
000 de locuitori.
Populația e îmbătrânită, sărăcită, terenurile sunt abandonate.
Astea sunt adevăratele probleme ale mediului rural și nu sunt tratate absolut deloc de politicieni.
Da, se fac asfaltări, se fac rigole.
Și se așteaptă calamitățile.
Da.
Alea-s marea bucurie.
Da, edilii.
Din nefericire pentru ei, nu le prea pot corela cu campania electorală.
Alea vin când vor ele, nu când vrea partidul.
Calamitățile la țară sunt mare bucurie pentru edili.
Vine apa, vine viitura și ia betoanele ce s-au construit.
Cine stă să măsoare dacă au băgat 1.
000 sau 2.
000 m³ de beton acolo.
Păi nu ar fi trebuit să le facă ca lumea pe vreme de pace? Păi, nu, că sunt locuri neatractive, în afara campaniei.
Prevenția “nu se vede”.
Sunt o grămadă de locuri în țară pe care eu le știu, trec frecvent pe lângă ele, și acolo e munca Meșterului Manole.
N-au zidit pe nimeni acolo și pare că se tot dărâmă și revin la un caz de calamitate.
Mare, mare bucurie e o calamitate naturală la țară.
Și acum obsesia lumii.
Crezi ca baliga de vaca este cel mai mare poluator? UE recomanda să fie omorâte vacile, cum spune fake-newsul celebru? Tâmpenii.
Politica agricolă comună a UE e după mine cel mai mare poluator al UE.
Prin subvenții au stimulat agricultura intensiva, bazată pe pesticide și îngrășăminte, distrugerea perdelelor de arbori și arbuști din jurul tarlalelor, monoculturile intensive și multe altele.
Ca să fim în tonul “calamităților” la țară au venit cu reguli de a face platforme betonate pentru bălegar, dar vaci sunt tot mai puține.
Poluatorul nu mai este.
Florin Stoican este președintele Asociației Kogayon.
Este fondatorul Parcului Natural Văcărești și a Parcului Național Buila-Vânturarița.
Peste o lună, Geoparcul ”Oltenia de sub Munte” va fi inspectat pentru acreditare de către UNESCO.
Florin Stoican este președintele Geoparcului ”Oltenia de sub Munte”.
