Zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în Germania, cu o zi înainte de alegerile europarlamentare, pentru „a spune nu” extremei-drepte şi a îndemna la apărarea democraţiilor, prin participarea la urne, scrie AFP.
La Berlin, manifestaţia de la Coloana Victoriei a mobilizat aproximativ 30.
000 de manifestanţi, potrivit alianţei civice Campact, unul dintre organizatori alături de asociaţii ale societăţii civile, antirasiste şi ecologiste.
„Germania este diversă!”, „Stop urii!”, „Jos rasismul!” – sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele manifestanţilor, potrivit Agerpres.
Cu litere galbene şi stele ale drapelului european, manifestanţii au format sloganul „Go vote!” (Mergeţi la vot) deasupra mulţimii.
„Nu există mijloc mai bun de a apăra democraţia decât a merge să votaţi mâine”, a declarat de la tribună Tareq Alaows, reprezentantul asociației pentru apărarea drepturilor refugiaţilor ProAsyl.
Mai multe mii de persoane au răspuns de asemenea la apelul de a manifesta împotriva extremei drepte la Stuttgart, Leipzig, Dresda, Munchen, Frankfurt.
În pofida scandalurilor care au presărat campania sa pentru europarlamentare, partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) speră să realizeze duminică cea mai bună performanţă a sa în acest scrutin.
În 2019, lista AfD a obţinut aproape 11% din sufragii.
Formaţiunea anti-imigraţie şi critică la adresa UE este dată, în cele mai recente sondaje, cu rezultate de aproximativ 15%, umăr la umăr pentru locul al doilea cu partidul social-democrat (SPD) al cancelarului federal Olaf Scholz şi cu ecologiştii, aliaţi ai coaliţiei guvernamentale („coaliția semafor”).