Şase centrale fotovoltaice, instalate în localităţi din judeţul Cluj. Investiţie de peste 23 de milioane de lei.

Spread the love

  Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” au reușit să finalizeze un nou proiect din fonduri europene destinat extinderii producției de energie verde din resurse regenerabile.

 Proiectul recent finalizat a vizat proiectarea și construirea a nu mai puțin de șase centrale electrice, respectiv parcuri fotovoltaice, în cadrul unor obiective de infrastructură edilitară din județele Cluj și Sălaj, administrate de operatorul regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean.

„Am reușit să finalizăm, cu succes, o nouă investiție din fonduri europene, care va permite reducerea semnificativă a consumului energetic din surse convenționale, poluante.

Prin construirea acestor centrale electrice fotovoltaice, cu o putere totală instalată de peste 3,2 megawați, urmărim să acoperim, în mare măsură, cheltuielile operaționale cu funcționarea acestor mari consumatori, reducând în același timp amprenta de carbon şi impactul asupra mediului”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

 Prin contractul „Instalare centrală electrică fotovoltaică”, s-a reușit instalarea de centrale fotovoltaice în mai multe localităţi din judeţul Cluj.

 Staţii instalate:- Stația de Epurare Cluj-Napoca – putere instalată: 842,16 kWp- Uzina de Apă sursa Florești – putere instalată: 842,16 kWp- Stația de Captare -Tratare Bologa – putere instalată: 421,08 kWp- Stația de Epurare Dej – putere instalată: 356,95 kWp- Stația de Epurare Gherla – putere instalată: 334,40 kWp- Stația de Epurare Zalău – putere instalată: 421,08 kWpValoarea totală a contractului de finanțare a fost de 23.

412.

104,98 lei, TVA inclus, din care 94% au reprezentat fonduri publice nerambursabile, respectiv Fondul de Coeziune – 85% şi bugetul de stat – 15%.

„Reamintim în acest context faptul că la nivelul infrastructurii de apă potabilă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, Compania de Apă „Someș” utilizează extensiv și alte modalități de producere a energiei verzi, regenerabile.

Concret, alături de microhidrocentrala de la Tarnița, în cel mai scurt timp va fi dată în funcțiune o altă facilitate de acest fel, aflată momentan în construcție la Stația de tratare a apei de la Gilău.

De asemenea, în cadrul stațiilor de epurare administrate, operatorul de apă a reușit producerea de energie electrică și termică prin valorificarea biogazului rezultat din fermentarea nămolurilor de epurare”, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns