Premierul Israelului merge în SUA: Se va adresa Congresului american pe 24 iulie Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, este aşteptat să se adreseze unei şedinţe comune a Congresului pe 24 iulie, pregătind terenul pentru ceea ce se aşteaptă să fie un discurs controversat într-un moment crucial pentru războiul actual dintre Israel şi Hamas, relatează AP şi BBC.
Vezi mai multe articole din categoria externe Liderii Congresului au confirmat data discursului la sfârşitul zilei de joi, după ce săptămâna trecută l-au invitat în mod oficial pe Netanyahu să vină să vorbească în faţa parlamentarilor.
Este de aşteptat ca alţi parlamentari democraţi mai critici faţă de strategia lui Netanyahu să nu se prezinte la discursul programat în luna iulie.
Vestea vine în contextul în care la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele american Joe Biden a anunţat o propunere de acord în trei etape pentru încetarea ostilităţilor din Gaza, punând o presiune tot mai mare asupra lui Netanyahu pentru a accepta acordul.
Mulţi israelieni l-au îndemnat să accepte termenii, dar aliaţii săi de extremă dreapta au ameninţat că vor părăsi coaliţia guvernamentală dacă va face acest lucru, notează AP.
Totodată, vizita lui Netanyahu la Capitoliu vine în contextul în care relaţia dintre preşedintele Joe Biden şi premierul israelian s-a tensionat tot mai mult în ultimele luni.
Biden a criticat în privat şi în public modul în care Netanyahu a gestionat războiul şi a criticat guvernul israelian pentru că nu a lăsat să intre mai mult ajutor umanitar în Gaza.