Andreea Tobias Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat un atac paramilitar asupra unui sat din Sudan care s-ar fi soldat cu peste 100 de morţi.
ONU condamnă atacul asupra unui sat din Sudan, care „ar fi ucis peste 100 de persoane” Forţele de Sprijin Rapid (RSF), care se află în război cu armata obişnuită din aprilie 2023, au atacat miercuri cu artilerie grea satul central Wad al-Noura din statul al-Jazira, a declarat grupul prodemocraţie Madani Resistance Committee.
Acesta a evaluat numărul victimelor la „peste 104”, transmite AFP.
„Secretarul general condamnă cu fermitate atacul care ar fi fost efectuat la 5 iunie de către Forţele de Sprijin Rapid (RSF) în satul Wad Al-Noura, în statul Jazira, care ar fi ucis peste 100 de persoane”, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric, într-un comunicat, făcând apel la toate părţile implicate în războiul din Sudan să se abţină de la atacuri care dăunează civililor.
Vezi mai multe articole din categoria externe Sudanul suportă războiul dintre armata condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan şi forţele paramilitare RSF conduse de fostul său adjunct, generalul Mohamed Hamdan Daglo.
„Secretarul general îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la suferinţa imensă a populaţiei sudaneze ca urmare a ostilităţilor continue”, a declarat Dujarric.
„El subliniază că a sosit momentul ca toate părţile să îşi reducă armele la tăcere în Sudan şi să se angajeze pe calea unei păci durabile pentru poporul sudanez”, a adăugat purtătorul de cuvânt.