Fondatorul trupei Phoenix, Nicu Covaci, a fost internat joi seară pe secția de terapie intensivă a Spitalulul Județean Timișoara, după ce s-a simțit rău, transmite publicația locală Opinia Timișoarei.
„Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, a transmis, vineri dimineață, trupa Phoenix într-un mesaj pe Facebook.
Potrivit presei locale, artistul a terminat ședintele de radioterapie, tratament ce i-a fost administrat după ce în martie a fost diagonisticat cu o tumoră la creier.
După internare, medicii i-au făcut o serie de analize și investigații și îl vor ține în continuare sub supraveghere.
În vârstă de 77 de ani, Nicu Covaci a fost operat de urgență pe creier în martie.
Potrivit medicilor, problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut atunci când liderul trupei Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa.
Apoi a început să îi fie afectată vederea.
Atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conduşi de medicul Horia Pleş, a fost „proces expansiv intracranian”.
Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier.