Cineastul britanic Matthew Vaughn spune că Argylle, filmul său de spionaj pentru care a beneficiat de un buget uriaș, nu este atât de prost pe cât consideră criticii și că recenziile atât de negative l-au luat prin surprindere, relatează Variety.
Lansat în cinematografe la începutul lunii februarie, Argyllea debutat pe prima poziție la box office, însă cu încasări dezamăgitoare de doar 18 milioane de dolari versus un buget de producție de 200 de milioane.
Încasările nu s-au redresat pe parcurs, lungmetrajul reușind până în prezent să obțină venituri de doar 96,1 milioane de dolari la nivel mondial, potrivit site-ului de specialitate boxofficemojo.
com.
Având în vedere și bugetul de promovare al filmului, Argylle ar fi avut probabil nevoie de vânzări de bilete de 400-500 de milioane de dolari pentru a fi un succes financiar.
Dezamăgirea a fost cu atât mai mare încât filmul comedie de spionaj îl are în rolul principal pe Henry Cavill, despre care s-a zvonit timp de ani de zile că ar putea fi următorul James Bond, și distribuția Argylle a inclus nume ca Bryan Cranston, Samuel L.
Jackson, Catherine O’Hara, Bryce Dallas Howard, Ariana DeBose, Sam Rockwell, John Cena sau Sofia Boutella, protagonista lungmetrajului Rebel Moon, „filmul de Crăciun” al Netflix pentru anul trecut.
Nici alegerea lui Matthew Vaughn pentru a regiza filmul nu a fost una întâmplătoare, el fiind numele din spatele popularelor filme de spionaj ale francizei Kingsman.
În aceste condiții, divizia cinematografică a Apple, care a produs filmul, a pus la dispoziție pentru Argylle un buget de producție major, el fiind unul dintre cele mai scumpe filme produse în ultimii doi ani.
Spre comparație, Barbie, Oppenheimer șiDune:Part Two, unele dintre cele mai mari lungmetraje „blockbuster” din ultimul timp, au avut bugete de producție de 145, 100, respectiv 190 milioane de dolari.
Cele 3 filme Kingsman regizate de Vaughn au beneficiat fiecare de un buget de producție de aproximativ 100 de milioane de dolari.
Iar, urmând exemplul Kingsman, Apple intenționa ca Argylle să stea la baza unei francize cinematografice de filme de spionaj.
Planurile par să fi căzut acum în condițiile în care lungmetrajul lui Vaughn a fost o „petardă” majoră la box office.
Argylle nu a dezamăgit doar ca încasări, ci a fost și eviscerat de criticii de film, având în prezent o rată a aprobării de doar 33% pe argegatorul de recenzii Rotten Tomatoes.
Pe IMDb, unde poate vota toată lumea, filmul are o notă medie de 5,7 / 10 din peste 70.
000 de recenzii.
„La naiba, da”, a răspuns Vaughn după ce a fost întrebat în timpul unui interviu acordat revistei Empire dacă a fost dezamăgit să citească recenziile pentru Argylle, unele dintre cele mai proaste din cariera sa.
„Am făcut proiecții de test și au decurs fantastic de bine.
Noaptea premierei a fost cu adevărat distractivă, a fost ca și când ne-am întors în zilele Snatch(n.
r.
film pentru care Vaughn a fost producător) în ceea ce privește entuziasmul.
Iar eu am început să mă îmbăt cu apă rece”, a explicat cineastul britanic.
Cavill alături de Matthew Vaughn (FOTO: Theo Wargo / Getty Images / Profimedia Images)„Este un film distractiv, care să te facă să te simți bine, am crezut că a fost distractiv, un film ‘feel-good’.
Nu am făcut [o capodoperă precum] Citizen Kane, dar, la naiba, apoi au apărut recenziile și m-am gândit ‘Ce am făcut să îi jignesc pe oamenii aceștia?’ Au fost necruțătoare”, a mai spus Vaughn.
„Nu spun deloc că filmul e perfect, dar nu mi s-a părut jignitor.
M-a luat prin surprindere.
Am mers inclusiv în cinematografe fiindcă m-am gândit că poate nu mai înțeleg eu ce se întâmplă acum.
Chiar m-a zguduit”, a relatat acesta.
Argylle a intrat între timp în streaming pe AppleTV+ iar Vaughn spune că a avut parte de o recepție mai bună pe serviciul de video-on-demand al companiei conduse de Tim Cook.
„Ne merge foarte bine în streaming.
Oamenilor le place [filmul].
Nimic nu m-ar face mai fericit decât să mai fac unul.
Primesc mesaje care îmi spun ‘wow, recenziile alea au fost nenorocit de dure’”, a mai declarat cineastul britanic în vârstă de 53 de ani.
Ca întotdeauna, poți afla mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în ultima rubrică Nerd Alert: