Ciolacu se laudă că își spală singur farfuria înainte de a pleca de acasă: „Sunt lucruri normale”

Spread the love

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu spune că dimineaţa nu pleacă din casă până când nu îşi spală farfuria, ceaşca de cafea, la chiuvetă.

„Sunt lucruri normale, niciun demnitar nu trebuie să le evite”.

Cu toate acestea, premierul României spune că nu dă cu aspiratorul.

„Contează foarte mult prietenii şi felul de a fi.

Dimineaţa nu plec până nu îmi spăl farfuria, ceaşca de cafea, la mână, nu la maşină.

Sunt lucruri normale, niciun demnitar nu trebuie să le evite.

Asta ma ţine cel mai mult într-o normalitate.

Cu aspiratorul nu dau.

Două lucruri cred că nu reuşesc să le mai fac acum, când sunt la altă vârstă, să cumpăr sifoane şi să duc gunoiul.

Eu eram fratele mai mic şi eu mă ocupam tot timpul.

Acum evit”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, într-un interviu acordat postului România TV realizat la volanul maşinii sale, potrivit News.

ro.

Întrebat când a condus ultima oară fără SPP, premierul a răspuns:„Vineri.

M-au sunat copiii, fiul meu şi cu soţia, că vin la Bucureşti.

M-am urcat la volan şi am mers în oraş să mâncăm.

M-au anunţat fix când s-au hotărât să vină să mă vadă.

Am ieşit fără SPP, fără însoţitor.

Duminică am fost la un post de televiziune singur”.

Totodată, chestionat ce face atunci când ştie că a greşit sau a gafat, Ciolacu a replicat: „Am şi făcut asta.

Îndrepţi acel lucru, nu trebuie să rămâi prizonierul unor decizii greşite.

Recunosc atunci când greşesc, categoric.

Şi în faţa echipei”.

Deși a spus că nu dă cu aspiratorul, declarația pare să vină în contrapondere cu candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Constanța, Horia Constantinescu, care spunea că „Nu este deloc ușor pentru un bărbat să devină și doar o dimineață pe săptămână casnic”.

Citește și:Ciolacu a dat Touareg-ul pe Duster și cam atât / RA-APPS așteaptă programul Rabla pentru a cumpăra 16 noi mașini pentru Guvern

Lasă un răspuns