CE Minifotbal: România, în finală după un meci dramatic contra Kazahstanului – Performanță incredibilă pentru tricolori

Spread the love

Echipa națională de minifotbal a României a obținut calificarea în finala Campionatului European, după ce a învins Kazahstanul la loviturile de departajare, după 1-1 (3-1 d.

l.

d.

)în timpul regulamentar.

Naționala de minifotbal a României a reușit o performanță remarcabilă și s-a calificat în finala Campionatului European.

Tricolorii pregătiți de Virgil Bejenaru au revenit după ce au fost conduși cu 1-0 (Dias, min 17) și au restabilit egalitatea prin Ungur.

S-a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde România a avut câștig de cauză.

A fost o reeditare a ultimului act al Mondialului din 2023, când tricolorii s-au impus tot la loviturile de departajare, scor 12-11.

În finală, România va juca împotriva Serbiei, meci programat sâmbătă, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport.

România a câștigat de șase ori Campionatul European de minifotbal (2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2015) și a pierdut alte două finale (2018, 2022).

Portari: Dragoș Nițu, Ionuț NeacșaJucători: Mircea Popa, Marius Balogh, Gabriel Dumitrașcu, Raul Dumitrovici, Vlad Mocanu, Vasile Pop, Alexandru Nechita, Viorel Șaim, Iulian Șîplăcan, Andrei Șumălan, Andrei Balea, Mircea Ungur, Cătălin Tineiu.

Lasă un răspuns