Fiona Harvey, femeia care susține că a fost sursa de inspirație pentru miniseria de succes Netflix „Baby Reindeer” al lui Richard Gadd, a dat în judecată serviciul de streaming, cerând daune de cel puțin 170 de milioane de dolari.
Ea susține că a fost defăimată din cauza portretizării sale ca o hărțuitoare, informează Reuters.
Reclamanta Fiona Harvey a susținut public că este sursa de inspirație din spatele personajului Martha, interpretat de actrița Jessica Gunning, care seamănă fizic și care, la fel ca ea, este avocat la Londra.
Însă, într-o plângere depusă la tribunalul federal din Los Angeles, Harvey a declarat că Netflix și creatorul „Baby Reindeer”, Richard Gadd, au mers prea departe sugerând prin intermediul serialului, care se autointitulează „o poveste adevărată”, că ea ar fi fost o hărțuitoare condamnată de două ori la cinci ani de închisoare.
Harvey a negat că l-ar fi hărțuit pe Gadd, care în serial joacă o versiune fictivă a sa pe nume Donny Dunn, sau că ar fi fost condamnată sau că.
Dar a spus că mulți oameni nu au putut face diferența, iar mii de utilizatori Reddit și TikTok vorbesc despre ea ca fiind „adevărata” Martha.
„Inculpații au spus aceste minciuni și nu s-au oprit niciodată, pentru că era o poveste mai bună decât adevărul, iar poveștile mai bune făceau bani”, se arată în plângerea depusă de Fiona Harvey.
În replică, Netflix a transmis că intenționează să „apere această chestiune cu fermitate și să susțină dreptul lui Richard Gadd de a-și spune povestea”.
Prin intermediul procesului, Harvey cere peste 170 de milioane de dolari de la Netflix, inclusiv inclusiv pentru „suferință psihică, pierderea plăcerii de a trăi și pierderea afacerii”, conform plângerii.
Harvey a dat în judecată la două zile după ce Netflix a soluționat un proces de defăimare intentat de fostul procuror Linda Fairstein din cauza portretizării sale în „When They See Us”, un serial din 2019 despre cazul de viol din Central Park Five din urmă cu trei decenii.
Netflix a fost de acord, ca în viitor, la începutul episoadelor „When They See Us” să includă o notă pentru telespectatori în care se va preciza că unele elemente ale seriei au fost ficționalizate.
De asemenea, a fost de acord să doneze un milion de dolari unei organizații non-profit care ajută la eliberarea persoanelor condamnate pe nedrept.