VIDEO Ziua Z: Biden a promis continuarea sprijinului pentru Ucraina împotriva „tiraniei ruseşti”

Spread the love

Preşedintele SUA, Joe Biden, a făcut joi un apel puternic pentru apărarea libertăţii şi democraţiei, la ceremonia de marcare a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, îndemnând puterile occidentale să rămână alături de Ucraina şi să nu se predea „tiraniei ruseşti”, relatează Reuters.

La o ceremonie comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi veterani americani la Cimitirul American din Normandia, Biden a declarat că este „pur şi simplu de neconceput” să se predea agresiunii ruse şi a promis că nu va renunţa la sprijinul pentru Ucraina, citează Agerpres.

El a cerut Occidentului şi aliaţilor din NATO să recupereze spiritul Zilei Z şi să lucreze împreună într-un moment în care, în opinia sa, democraţia este ameninţată mai mult decât oricând de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Izolaţionismul nu era răspunsul acum 80 de ani şi nu este răspunsul nici astăzi”, a spus Biden în discursul său.

„Să fie clar, nu ne vom pleca, nu ne putem preda bătăuşilor, este pur şi simplu de neconceput.

Dacă o facem, libertatea va fi subjugată, întreaga Europă va fi ameninţată”, a spus el la Colleville-sur-Mer.

‘We won’t surrender to bullies and dictators’Joe Biden has addressed the crowds at the US national commemoration in Normandy, saying that D-Day ‘turned the tide in our favour’ and proved ‘the forces of liberty are stronger than the forces of conquest’https://t.

co/Dk43r0HtFH pic.

twitter.

com/dAvkpuguk4Lideri din întreaga lume le-au adus un omagiu veteranilor şi s-au angajat să continue să apere democraţia, marcând 80 de ani de la debarcarea din Normandia de la 6 iunie 1944, când peste 150.

000 de soldaţi aliaţi au invadat Franţa pe mare şi pe calea aerului pentru a alunga forţele Germaniei naziste.

Având în vedere că numărul veteranilor, mulţi în vârstă de peste 100 de ani, scade rapid, aceasta va fi probabil ultima ceremonie majoră din Normandia care îi onorează în prezenţa lor.

„Admiraţia noastră este eternă”, a declarat regele Charles al Marii Britanii, în uniformă militară, la o ceremonie britanică la Ver-sur-Mer, care a deschis omagiile zilei.

„Să ne rugăm ca un astfel de sacrificiu să nu mai fie făcut niciodată”, a adăugat el.

Cu războiul care face ravagii în Ucraina, la graniţele Europei, marcarea acestui punct de cotitură în cel de-Al Doilea Război Mondial are o rezonanţă specială, comentează Reuters.

De asemenea, are loc într-un an cu multe alegeri, inclusiv pentru Parlamentul European în această săptămână şi în SUA în noiembrie.

Liderii ar urma să facă paralele cu cel de-Al Doilea Război Mondial şi să avertizeze asupra pericolelor izolaţionismului şi ale extremei drepte.

„Ne amintim lecţia care ne vine din nou şi din nou de-a lungul deceniilor: naţiunile libere trebuie să stea împreună pentru a se opune tiraniei”, a spus regele Charles, care a vorbit atât în franceză, cât şi în engleză.

His Majesty The King’s Speech at the D-day Commemoration British Normandy Memorial today.

#KingCharlesIII #KingCharles #DDay #RoyalFamily #ThursdayDevotion #Thursdayvibes #ThursdayMotivation #ThursdayFeeling #ThursdayThoughts pic.

twitter.

com/HEN6b7QEcoAproximativ 200 de veterani, majoritatea americani sau britanici, au luat parte la ceremonii pe tot parcursul zilei pe plajele bătute de vânt care încă poartă cicatricile luptelor care au izbucnit în Ziua Z, cea mai mare invazie amfibie din istorie.

Mii de soldaţi din Marea Britanie, Statele Unite, Canada şi alte naţiuni au fost ucişi, precum şi duşmanii lor germani.

CITEȘTE ȘI:După ceremonie, regele Charles, Macron şi soţiile lor au discutat şi au dat mâna cu veteranii şi alţi invitaţi.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german Olaf Scholz şi mulţi alţi lideri de stat au luat parte de asemenea la această zi de omagiere.

Rusia, care a invadat Ucraina în februarie 2022, declanşând cel mai mare conflict armat din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu a fost invitată.

Lasă un răspuns