Statele Unite au anunțat joi că interzic intrarea în țară a zeci de oficiali georgieni, acuzați de implicare în adoptarea unei legi controversate privind „influența străină”, considerată pe scară largă drept un semn de apropiere de Rusia, potrivit AFP.
Luni, autoritățile georgiene au promulgat această lege, inspirată de o lege represivă rusă, care a provocat manifestații uriașe în capitala Tbilisi începând din aprilie și critici vehemente din partea țărilor occidentale.
Zeci de oficiali, inclusiv membri ai partidului de guvernământ „Visul georgian”, ai parlamentului și ai forțelor de securitate, precum și familiile lor, nu vor mai putea călători în Statele Unite, potrivit Departamentului de Stat.
„Continuăm să sperăm că liderii Georgiei se vor răzgândi și vor lua măsuri care să avanseze aspirațiile democratice și euroatlantice de lungă durată ale țării lor”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
„Dar dacă nu o vor face, Statele Unite sunt pregătite să ia măsuri suplimentare”, a avertizat el, fără a numi persoanele vizate, citând legile americane care garantează confidențialitatea dosarelor de viză.
El a adăugat, totuși, că este vorba de oficiali care s-au implicat în dezinformare, au atacat demonstranți pașnici sau au intimidat membri ai societății civile.
Secretarul de stat Antony Blinken a avertizat luna trecută Tbilisi să nu reconsidere relațiile dintre cele două țări într-un moment în care fosta republică sovietică este încă un candidat la aderarea la UE.
Noua lege contestată prevede ca ONG-urile și organizațiile media care primesc cel puțin 20% din finanțare din străinătate să se înregistreze ca „organizații care servesc interesele unei puteri străine” și să se supună unui control administrativ sporit.