Alegerile în penitenciare. Peste 22.000 de deținuți au cerut să voteze la scrutinul local și europarlamentar

Spread the love

Aproape 19.

100 de deţinuţi şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile europarlamentare şi peste 1.

300 la alegerile locale, potrivit datelor furnizate joi, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, informeaază Agerpres.

Conform acestor informaţii centralizate joi, 22.

358 de persoane private de libertate au drept de vot la alegerile europarlamentare, dintre care 19.

088 şi-au exprimat în scris intenţia de a vota.

Un număr de 1.

606 deţinuţi au drept de vot la alegerile locale, dintre care 1.

314 şi-au exprimat în scris intenţia de a vota.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a menţionat că aceste date pot suferi modificări, având în vedere dinamica persoanelor private de libertate determinată de primirea şi punerea în libertate a acestora, precum şi faptul că termenul stabilit pentru depunerea cererilor este inclusiv ziua votării, 9 iunie, până la ora 14.

00.

În vederea exercitării dreptului la vot de către persoanele private de libertate cărora acesta nu le-a fost interzis prin hotărârea de condamnare, s-au dispus mai multe măsuri: au fost identificaţi şi informaţi toţi deţinuţii cu drept de vot cu privire la faptul că şi-l pot exercita prin intermediul urnei speciale, au fost depuse diligenţele necesare în vederea eliberării actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu le posedă sau preschimbării celor al căror termen de valabilitate a expirat, s-a stabilit şi s-a amenajat un spaţiu corespunzător.

Pentru menţinerea ordinii în rândul deţinuţilor şi pentru prevenirea producerii evenimentelor negative s-a asigurat personalul necesar pe toată durata exercitării votului de către acestea.

Conform ANP, la nivelul fiecărui loc de deţinere s-au constituit două dosare, unul referitor la alegerile europarlamentare şi altul despre alegerile locale, cu termen de păstrare permanent, care conţin documentele legate de exercitarea dreptului de vot.

Activitatea de votare va fi coordonată direct de către directorii locurilor de deţinere, care vor dispune măsuri de instruire a personalului implicat în această activitate, de asigurare a resurselor umane şi materiale necesare bunei organizări a alegerilor.

Conform unei hotărâri a Biroului Electoral Central din 26 aprilie, persoanele private de libertate sunt considerate netransportabile, acestea putând să îşi exercite dreptul la vot prin intermediul urnei speciale, dacă nu şi-au pierdut drepturile electorale.

Deţinuţii îşi pot exercita dreptul la vot prin intermediul urnei speciale, pe baza unei cereri.

Lasă un răspuns