Preşedintele american Joe Biden a început miercuri o vizită în Franţa, unde va participa la comemorarea „D-Day”, ziua Debarcării aliate în Normandia din 6 iunie 1944, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Biden a fost întâmpinat la aterizarea la Paris de premierul francez Gabriel Attal.
US President Joe Biden has arrived in Paris for a three-day visit to mark the 80th anniversary of the Allied landings in Normandy.
pic.
twitter.
com/WEOQEXWro8 Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, urmează să dea startul festivităţilor în cadrul cărora Biden se va întâlni joi, pe plajele din Normandia, cu regele Charles al Marii Britanii, cu cancelarul german Olaf Scholz, cu omologul său italian Sergio Mattarella şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Sâmbătă, Biden este invitatul lui Macron la Paris, în prima sa vizita oficială de stat în Franţa.
Liderul de la Casa Albă va lua cuvântul la ceremoniile oficiale de pe plajele care pentru D-Day au primit numele de cod Utah şi Omaha.
Potrivit preşedinţiei SUA, debarcarea a „73.
000 de americani curajoşi a deschis calea eliberării Franţei şi a Europei” de ocupaţia nazistă.
În afara programului, Biden va avea ocazia să discute cu Zelenski, pentru a vedea „cum putem continua să aprofundăm susţinerea” SUA pentru Ucraina, afirmă comunicatul Casei Albe citat de AFP.
Cei doi şefi de stat se vor mai întâlni şi la summitul G-7 din Italia, care va avea loc în 13-15 iunie.
La festivităţile din Franţa au început să sosească de luni circa 50 de veterani americani, dintre care unii au participat la asaltul amfibiu din 6 iunie 1944, cel mai mare din istorie; acum, ei au sosit în Normandia pe calea aerului, la Deauville.
Macron le-a adresat pe platforma „X”, fosta Twitter, mesajul „Bun-venit eroilor în Franţa”.
Rusia, aliată cu Statele Unite şi Maria Britanie împotriva Germaniei naziste, în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost invitată să îşi trimită reprezentanţi la ceremoniile similare de acum zece ani, dar de data aceasta a fost exclusă oficial de la eveniment, din cauza invaziei ruse în Ucraina.
Comisia responsabilă de organizarea festivităților anunțase inițial că Rusia a fost invitată și la celebrările de anul acesta, însă a revenit asupra deciziei săptămâna trecută.
„Acestea nu sunt condițiile potrivite pentru ca Rusia să fie inclusă, având în vedere războiul de agresiune lansat în 2022, care doar s-a intensificat în ultimele săptămâni”, a declarat joia trecută un oficial al Palatului Elysee pentru reporteri.
Emmanuel Macron va da semnalul de începere a festivităţilor miercuri la Plumelec, în Bretania, aducând primele omagii luptătorilor bretoni din Rezistenţa franceză, primilor paraşutişti din efectivele Franţei Libere şi numeroaselor victime civile ale celui de-al Doilea Război Mondial.
În cursul după-amiezii, Macron va ţine la Saint-Lo, în Normandia, un discurs despre civilii ucişi de bombardamentele aliate în „capitala ruinelor”, cum a numit dramaturgul irlandez Samuel Becket localitatea distrusă în proporţie de 90% în noaptea de după D-Day.
În total, şi-au pierdut viaţa în astfel de atacuri între 50.
000 şi 70.
000 de civili, dintre care 10.
000 în Normandia.
Seara, în aceeaşi regiune din nord-vestul Franţei, Macron îi va omagia pe deţinuţii din închisoarea din Caen – majoritatea, membri ai Rezistenţei – executaţi de nazişti după debarcarea aliată.
În contextul alegerilor europarlamentare de duminică, probabil nefavorabile taberei sale politice, preşedintele francez a decis să prelungească anul acesta comemorarea timp de trei zile, de miercuri până vineri.
La rândul său, Biden – aflat în campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din SUA – speră să se distanţeze, inclusiv prin vizita în Franţa, de contracandidatul său republican, Donald Trump.
Preşedintele va vizita joi cimitirul american din Colleville-sur-Mer, în Normandia, unde se va întâlni cu veterani, iar duminică va depune la cimitirul american din Bois Belleau din nordul Franţei o coroană de flori pentru soldaţii căzuţi în Primul Război Mondial.
În 2018, Trump nu a mai ajuns acolo, oficial din cauza vremii nefavorabile.