Mats Wilander a urmărit îndeaproape cazul de dopaj al Simonei Halep, iar multiplul campion de Grand Slam, în prezent analist pentru Eurosport, o îndeamnă, într-o intervenție pentru HotNews.
ro și pentru noul site de sport Golazo.
ro, pe sportiva din România să aibă răbdare și să ia pas cu pas revenirea în tenis.
>> Simona Halep nu l-a uitat pe Darren Cahill – Mesajul transmis după ce Jannik Sinner a devenit lider ATP Pe 22 august va împlini 60 de ani, dar nu-și arată sub nicio formă vârsta.
În plus, este unul dintre cei mai plini de energie analiști tv pe care i-am văzut în toate aceste zile în complexul de la Porte d’Auteuil.
Vorbesc despre Mats Wilander, suedezul care știe multe dintre secretele pe care le poate avea zgura de la Paris: a ridicat trofeul pe Chatrier la edițiile din 1982, 1985 și 1988 de la Roland Garros.
Mats este într-o continuă mișcare la Roland Garros, aducându-și parcă aminte de vremurile în care concura.
E toată ziua la televizor, pe marginea terenurilor unde realizează multe dintre interviurile de după partide, iar activitatea lui complexă îl face imposibil de prins față în față.
În plus, zona unde-și desfășoară mare parte din activitate este restricționată, fiind dedicată doar producției video.
Pentru a intra totuși în contact cu el a fost nevoie de intervenția colegilor de la Eurosport, dar și de varianta cea mai la îndemână a zilelor noastre atunci când un om este foarte ocupat: trimiterea unui mail.
Suedezul vine cu exemplele Angelique Kerber (36 de ani) și Caroline Wozniacki (33 de ani) (care s-au întors pe teren după ce au născut) și nu exclude varianta ca Halep să conteze din nou în tenisul mondial.
Wilander consideră că Simona are încă de partea ei vârsta și că o revenire la nivel înalt nu ar trebui scoasă total din calcule.
Cu o pregătire riguroasă și cu multe turnee jucate, Halep poate ajunge la nivelul de performanță care să-i permită să conteze din nou la turneele importante.
„Să fii departe atâta timp de jocurile oficiale este întotdeauna o provocare majoră pentru orice jucător de tenis.
Nu mă înțelegeți greșit, Caroline Wozniacki și Angelique Kerber au devenit mame, deci au fost plecate din motive foarte diferite din circuit.
Nu cred că se poate compara în același mod a deveni mamă și a reveni la sportul profesionist, la nivelul de top al unei jucătoare din circuitul mondial.
Știm problemele cu care s-a confruntat Simona și mă bucur că acum avem claritate asupra subiectului.
A lipsit mai mult de un an și jumătate, ceea ce nu este niciodată ușor de recuperat în ceea ce privește ritmul de pe teren, intensitatea pe care ți-o dă competiția, jucatul sub presiune.
Sunt sigur că s-a menținut în formă, dar știm că situația lungă de incertitudine a îngreunat situația.
A lucrat cu Carlos Martinez, ceea ce ar trebui să contribuie la accelerarea procesului de revenire la cea mai bună formă a sa.
Atât de multă energie a fost cheltuită pentru a se lupta cu problemele ei din afara terenului, iar totul pentru a putea reveni în circuit.
Iar acest lucru s-a petrecut în perioada unora dintre cei mai buni ani ai ei.
Deși este relativ tânără (n.
r.
va împlini 33 de ani pe 27 septembrie), dacă ne uităm la femeile care câștigă Slamuri acum – Swiatek, Rybakina, Sabalenka, Gauff, acestea au în mod evident mai mult la dispoziție (n.
r.
pentru marea performanță – sunt mai tinere).
Cred că trebuie să meargă turneu cu turneu, meci cu meci și să lucreze împreună cu echipa ei pentru a o readuce în starea de spirit pe care ți-o dă competiția.
Nu va fi ușor, dar trebuie să-și acorde timp, iar apoi vom vedea unde se va afla mai târziu în cursul acestui sezon” , a declarat Mats Wilander pentru HotNews.
ro.
L-am întrebat pe Wilander și de subiectul Rafael Nadal, iar marele campion suedez este de părere că nivelul arătat de jucătorul spaniol la Paris a fost unul foarte ridicat.
Tocmai de aceea Mats spune că Rafa va avea o șansă bună la Jocurile Olimpice (care se vor organiza tot în complexul de la Porte d’ Auteuil), iar în eventualitatea unui rezultat bun se va mai gândi dacă va fi prezent și anul viitor la Roland Garros.
„Este mare păcat că Rafa a dat peste Zverev în primul tur de la Roland Garros, pentru că așa cum a spus și Tim Henman ar fi învins 120 dintre ceilalți jucători de pe tablou.
Faptul că Rafa l-a forțat atât de tare pe Zverev a fost mult peste așteptările mele.
Apoi, la final, atunci când a luat microfonul, toată lumea se aștepta că va anunța că a fost ultima participare de la Paris, dar nu a fost așa.
El lasă o ușă deschisă pentru a continua.
Nu va evolua la Wimbledon și cred că este o mișcare inteligentă.
De-a lungul anilor, Rafael Nadal și-a adaptat perfect jocul pentru iarbă, fără a-și pierde identitatea.
Cu toate acestea, el de-abia a jucat câteva meciuri într-un an și jumătate.
Să meargă să joace pe iarbă este o diferență atât de mare, este o mișcare atât de diferită.
Sunt mușchi diferiți pe care îi folosesc jucătorii.
Așadar, are sens să continue pe zgură și să se întoarcă la Paris pentru Jocurile Olimpice.
Se va juca după sistemul cel mai bun din trei seturi și va avea un avantaj față de jucătorii care vin de la Wimbledon.
Evident că Jocurile Olimpice sunt un obiectiv imens, iar pentru el șansa de a juca pe Philippe Chatrier este una extraordinară și ar putea fi un final incredibil pentru cariera sa.
Dar el este foarte competitiv, joacă prea bine.
Așa cum am spus, cred că învinge 90% din tabloul din acest moment și a evoluat foarte puțin.
Sunt prea puțini jucători care l-ar putea învinge jucând atât de bine.
Zverev a fost cel mai rău adversar posibil pentru turul întâi, chiar mai rău decât să joace cu Djokovic, mai rău decât să-l întâlnească pe Alcaraz.
În plus, circumstanțele au fost împotriva sa: s-a jucat cu acoperișul tras și frig afară, iar mingea nu sare atât de mult după topspinul său.
Toate acestea duc spre o experiență pozitivă pentru Rafa la Roland Garros, iar cu această pasiune orice este posibil (n.
r.
să se întoarcă anul viitor la Grand Slamul de la Paris).
El știe cum să câștige meciuri mari pe acest teren (n.
r.
Philippe Chatrier)” – Mats Wilander pentru HotNews.
ro.
În prezent expert la Eurosport, Mats Wilander (59 de ani) este un fost lider ATP care a evoluat ca jucător profesionist în perioada 1981 – 1996.
A câștigat în carieră șapte titluri de Grand Slam (Australian Open 1983, 1984, 1988 / Roland Garros 1982, 1985, 1988 / US Open 1988).
În total are 33 de titluri ATP câștigate, cu 571 de victorii și 222 de înfrângeri.
A adunat doar din premiile din tenis suma de $7,976,256, iar de-a lungul carierei a fost antrenat de John-Anders Sjögren.