Au mai rămas cateva zile până la alegerile europene și locale din 9 iunie 2024.
Cu toate acestea presa românească și partidele mari din România nu par să fie foarte doritoare să vorbească despre alegerile europene.
Deși marile partide românești sunt parte a grupurilor europene care sună alarma asupra pericolului valului extremist, în România partidele clasice nu fac nici declarații de dragoste Uniunii Europene, dar nici nu o critică.
Mai degrabă, pare că alegerile europene au fost puse pe silențios.
Exact așa cum pui telefonul pe mod silențios atunci când ești într-o ședință, ca să nu-i deranjezi pe ceilalți, tot la fel și clasa politică nu dorește dezbateri clare pe temele de viitor ale Uniunii Europene care divid tot mai mult societatea.
Însă, dezbaterile sunt cele care permit românilor să înțeleagă Europa de astăzi și să nu voteze după ureche, ba chiar să se implice votând viziunea politicienilor pentru o Uniune Europeană pe care și ei o doresc.
Partidele mari nu se îngrijorează; doar cele mici și candidații independenți, care sunt la limita pragului, se agită de pe margine, fără să stârnească vreo dezbatere de societate majoră, fiind reduși la tăcere și de televiziuni, dar și de presa din România.
Astfel, se lasă impresia că nu ar exista o miză reală la Bruxelles, că acolo nu se întâmplă lucruri serioase, că sunt niște alegeri ușoare, unde trimitem niște inși să facă act de prezență și că miezul electoral este aici în țară cu alegerile locale, legislative.
Să nu mai vorbim despre cele prezidențiale – puterea maximă a informației din Stat.
Desigur, în realitate, toate alegerile sunt importante pentru aceste partide.
Mai mult decât atât, în spatele lor se ascund negocieri puternice, strategii complexe cu implicații majore pentru liderii partidelor clasice: de la salarii importante, influență sau sinecuri pentru tot felul de nepoți și nepoate.
Vedem importanța alegerilor, chiar prin agitația comasării alegerilor locale și europene, care ar fi fost neconstituțională potrivit jurisprudenței CCR.
De asemenea, avansarea alegerilor prezidențiale lasă de înțeles că s-a construit un pachet electoral cu funcții pre-negociate.
Nu spun că nu există practica aceasta și în alte țări.
Ba chiar și la nivel european, funcțiile mari de conducere se negociază astfel, însă cetățenii trebuie să înțeleagă care sunt mizele și să voteze în cunoștință de cauză.
Altfel, dacă suntem sinceri, democrația românească devine un simulacru.
Cine conduce Europa?Statele bogate și influente, interesele obscure sau liderii deștepți? Un președinte francez spunea „Germania pune banii, noi francezii venim cu ideile”.
Noi românii cu ce venim? În primul rând trebuie să ne facem temele.
Haideți să analizăm foarte telegrafic, cine ia decizii la nivel european și cum.
În primul rând pe hârtie și politic, România ar putea să conteze mai mult.
Altfel zis, politicienii de acum nu fac suficient de mult.
Unora dintre ei chiar nu prea le pasă de Uniunea Europeană, pentru că au alte griji: cum să mai fure niște bani, să-și termine vilele din vârf de munte, unde să meargă în vacanțe, ce afaceri să mai facă.
Cei mai mulți politicieni români de la Bruxelles nu au neapărat ambiții de a reprezenta cetățenii, de a înțelege mizele legislațiilor europene, de a conduce Europa sau de a veni cu soluții inedite la conflictele politice.
Probabil că, în viziunea lor, acestea sunt subiectele tocilarilor europeni, precum Macron și restul, care oricum iau decizii în locul nostru.
Mașinăria europeană are nevoie de mai multe piese pentru a funcționa bine și în interesul cetățenilor.
Pe de-o parte, nivelul centralizat al instituțiilor de la Bruxelles – Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul trebuie să colaboreze pentru luarea deciziilor, pe de-altă parte, odată finalizate procedurile la nivel european, urmează faza națională și locală.
Ori, ca treburile să meargă ca unse, cum spune vorba românească, trebuie ca autoritățile și politicieni naționali și locali să colaboreze între ei, dar și cu cei de la nivel european.
Adevărul este că în galaxia reprezentării europene sunt incluse toate nivelele politice și toate straturile societății civile.
Conform deciziei CCR, în Consiliul European – cel mai înalt for politic al Uniunii, unde se reunesc șefii de stat sau de guvern, ne reprezintă președintele țării.
Aici se decid lucrurile cele mai sensibile, precum viziunea și prioritățile Uniunii pentru un nou mandat, răspunsurile politice în timpul unei crize, în caz de război, în cazul în care se decid sancțiuni – cum a fost în cazul Rusiei, sau chiar negocierea bugetului pentru 7 ani – cadrul financiar multianual.
Aici un președinte deștept, care cunoaște mecanismele UE și este un veritabil diplomat, poate ajuta enorm.
Din păcate, România nu a avut încă un președinte matur care să priceapă foarte bine construcția europeană și să fie mai asertiv cu ceilalți lideri atunci când vine vorba de interesele României: de exemplu aderarea la spațiul Schengen.
Viitorul președinte al României trebuie să comunice clar ce viziune are despre Europa, ce părere are pe marile dosare și cum va apăra cele mai importante sectoare și interese ale României.
Deci primul bastion al democrației reprezentative la nivel european este chiar șeful Statului.
Comisar european – Comisia EuropeanăConsiderând Consiliul European ca un fel de președinte al Uniunii Europene, Comisia Europeană e un fel de guvern UE care e condus de un președinte și de 27 de comisari, câte unul din fiecare stat membru.
Care este procedura numirii comisarului? Întâi, majoritatea politică aflată la putere, adică Guvernul trimite propunerea.
Consiliul European, de comun acord cu președintele ales al Comisiei, adoptă o listă de candidați la funcția de comisar, câte una pentru fiecare stat membru.
Acești comisari desemnați se prezintă în fața comisiilor parlamentare în cadrul audierilor privind domeniile lor potențiale de responsabilitate.
Dacă Parlamentul aprobă colegiul comisarilor, Consiliul European, cu majoritate calificată, îi numește în mod oficial.
Ultima numire de comisar a României a fost cu năbădăi – în urma schimbărilor politice și a unor numiri controversate: de la numirea Guvernului Dăncilă, refuzată de comisia Parlamentului European, până la schimbarea politică care a dus la numirea și acceptarea de către Parlamentului European a actualei comisare.
Spre deosebire de celelalte instituții, Comisia apără îndeosebi interesele Uniunii Europene în lume și față de guvernele statelor.
Comisia Europeană are inițiativă legislativă – face studii de impact, propune bugete, inițiază consultări publice, astfel încât propunerile legislative înaintate către Parlament și Consiliu să fie fezabile, legale și bugetate, când e cazul.
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene sunt co-legislatori și pot modifica propunerea Comisiei.
Comisarul propus de un stat membru se zbate pentru ca Uniunea Europeană să avanseze, să implementeze politicile și urmărește respectarea dreptului UE.
Însă politic, el vine dintr-o țară și poate să crească imaginea țării sale, să fie influent în Comisie dacă este abil și cunoaște mcanismele UE.
Viitorul comisar va fi numit de actuala majoritate politică, dat fiind faptul că alegerile legislative din România au loc pe 8 decembrie, mult prea târziu pentru o eventuală nouă majoritate politică să poată face numirea.
În Consiliul Uniunii Europene se reunesc miniștrii de resort, unde discută propunerile legislative care vin de la Comisie, propun modificări și negociază cu Parlamentul forma finală a legilor europene.
Tot cu Parlamentul European, aceștia negociază și bugetul anual al Uniunii Europene.
Guvernul pe care îl are o țară este extrem de important: miniștrii numiți trebuie să fie competenți și experți pe domeniul lor, pentru că la nivelul Uniunii Europene se discută politic, dar și foarte tehnic.
De la Schengen, la agricultură, transport, energie, fiecare sector e important și depinde de o delegație de diplomați bine pregătiți care comunică bine cu Guvernul țării membre.
Atunci când miniștrii României vin la Bruxelles, aceștia trebuie să fie capabili să apere cât mai bine interesele țării.
Cum alegem miniștri mai buni? Îi alegem noi indirect.
În România, votăm la alegerile legislative, adică votăm deputații și senatorii din Parlament.
Partidul sau partidele care formează o majoritate, vor numi miniștri în Guvern, în funcție de dorințele și interesele lor.
De obicei, aceste alegeri se fac în funcție de tot felul de afinități și înțelegeri; nu cei mai buni oameni politici ajung în aceste funcții.
Dincolo de portofoliul național cu care se mândrește un ministru, acesta are oportunitatea de a urmări dosarele care se negociază la Bruxelles și care-i influențează domeniul de activitate.
Fiecare ministru are responsabilitatea de a ști ce fac alte state, astfel poate să pregătească sectoarele private și societatea civilă atunci când vin proiecte europene care riscă să aducă schimbări majore.
De aceea, iată că la alegerile legislative, partidele ar trebui să fie transparente și în legătură cu componența viitorului Guvern, în caz că ajung la putere.
Asta ar informa publicul și am fi cu toții mult mai conștienți de votul pe care-l oferim.
Începând cu 1979, cetățenii europeni pot alege prin vot direct pe cine să trimită la Bruxelles, în Parlamentul European.
România are 33 de locuri de europarlamentari.
Aceștia sunt aleși prin alegeri separate, care au loc o dată la 5 ani.
În mai puțin de o săptămână au loc alegerile europene, pe 9 iunie.
Românii vor putea să aleagă de pe buletinul de vot pe cine să trimită să îi reprezinte în Parlamentul European.
Parlamentul European votează legislația europeană, controlează cum este folosit bugetul UE, negociază și votează bugetul anual al UE.
Marea parte a legislației naționale provine din legislația europeană votată la Bruxelles.
Consiliul Uniunii are aceleași competențe de legislator.
Adică miniștrii și reprezentanța permanentă fac aceeași muncă precum un europarlamentar.
Diferența este că un europarlamentar pune interesele cetățenilor pe primul loc, în timp ce un ministru se va uita la bugetul lui și la prioritățile politice ale majorității sale.
De aceea, unii miniștri votează împotriva protejării mediului înconjurător, a calității aerului și a altor lucruri de bun simț.
Parlamentul European este în general instituția cea mai apropiată de cetățeni și considerată cea mai democratică, pentru că cetățenii își aleg europarlamentarii.
În realitate, aceleași partide politice care au dat președintele, comisarul și minișttrii dintr-un Guvern, pun pe listele pentru alegeri europene pe cine vor ei: oameni care respectă instrucțiunile din țară.
Într-o adevărată separare a puterilor, europarlamentarii ar trebui să fie curajoși și chiar să vorbească împotriva guvernului lor dacă nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în țară.
Am fost martor la situații în care europarlamentari francezi, din partidul politic aflat la guvernare în Franța nu erau de acord cu poziția reprezentanților din Consiliul Uniunii pe un anume dosar politic.
Fără supărare sau repercusiuni politice, acei politicieni au continuat să își facă serios treaba.
De la bugetul UE, la programul ”Fructe și legume în școli”, la inteligența artificială, Schengem, calitatea aerului, organisme modificate genetic, infecții nozocomiale, subiectele și proiectele legislative europene sunt variate și complexe.
Europarlamentarii lucrează în comisii de specialitate, negociază dosare și votează la Strasbourg noi directive, regulamente sau rezoluții.
Este o muncă importantă, mai cu seamă că au fost dosare care au trecut la un vot diferență.
Desigur, se simte și în Europa o diviziune ideologică mare între stânga și dreapta.
Dreapta care devine mai extremistă, închisă, naționalistă și stânga care devine foarte ideologizată și categorică pe anumite subiecte societale, ignorând părți vulnerabile ale societății.
Din acest joc, cei moderați, se regăsesc izolați sau antagonizați pe nedrept.
Astfel, e important ca cetățenii să meargă la alegeri, ca europarlamentarii români care îi vor reprezenta să fie cât mai variați și diverși și toată societatea să simtă ca are o voce care o reprezintă.
Aceasta este frumusețea democrației: pluralismul ideilor.
Comitetul European al Regiunilor (CoR) este un organism consultativ al UE, format din reprezentanți ai celor 27 de state membre, aleși la nivel local și regional.
Prin intermediul CoR, aceștia își pot exprima în mod direct opiniile cu privire la legislația UE care are impact asupra regiunilor și orașelor.
Delegaţia României la CoR este alcătuită din președinți ai consiliilor județene, primari ai comunităților locale de la nivel de municipii, orașe și comune, care dețin un mandat electoral în comunitățile lor, astfel: 15 membri şi 15 supleanţi.
Așadar, alegerile locale contează și pentru reprezentanții locali din CoR.
Aici aleșii locali pot profita de acest for pentru a împărtăși bune practici, a crea legături cu alți aleși locali și a influența dosarele care sunt greu de implementat la nivel local din cauza specificiății unui oraș sau comune.
Membrii CESE reprezintă diversitatea organizațiilor societății civile din Europa, printre care întreprinderi, sindicate și alte părți interesate.
Ei sunt desemnați de guvernele naționale și numiți de Consiliul UE pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit.
Numărul de membri pentru fiecare țară depinde de populația țării respective.
În cadrul CESE există trei grupuri:angajatori, lucrători și alte grupuri de interese (de exemplu, fermieri, consumatori).
Reprezentanţii României în CESE: guvernul țării noastre trimite către Misiunea României la Bruxelles propunerile de nominalizare a reprezentanţilor României în cadrul Comitetului Economic şi Social European, pentru a le transmite Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.
Cele 15 nominalizări sunt făcute de principalele centrale sindicale, organizaţii patronale şi de organizaţii ale societăţii civile, ele fiind preluate de Guvern ca atare.
– Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.
ro
