Buletine eliberate pentru bucureșteni și în ziua alegerilor. Anunțul Primăriei Capitalei

Spread the love

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că actele de identitate vor putea fi eliberate inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, în contextul alegerilor locale şi europarlamentare.

Primăria Capitalei îi îndeamnă pe bucureşteni să verifice dacă actul lor de identitate este în termenul de valabilitate, iar dacă a expirat să solicite unul nou la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărui rază teritorială domiciliază.

„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, îndrumă şi coordonează activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor 1 – 6 şi asigură condiţiile optime necesare desfăşurării procesului electoral, venind în sprijinul cetăţenilor municipiului Bucureşti de a-şi exercita dreptul la vot, asigurând un program de lucru adaptat pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării celor deţinute anterior, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.

97/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, informează miercuri, într-un comunicat Primăria Capitalei.

Programul va fi următorul:- 08:00 – 16:00, în ziua de 8 iunie (sâmbătă);- 07:00 – 22:00, în ziua de 9 iunie (duminică).

Cartea de identitate se eliberează cetăţeanului român pe baza cererii scrise şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

În situaţia în care nu pot fi prezentate certificate de stare civilă, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune şi două fotografii 3/4 cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel: – Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1- Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 2 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2; prin SMS, apelând numărul scurt 7530, cu textul (S2CI7 pentru CI şi S2CI1 pentru CIP) urmat de CNP;- Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 3 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;- Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 – la toate oficiile poştale de pe raza Sectorului 4 şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, precum şi online, pe site-ul propriu (www.

deps4.

ro);- Direcţia Evidenţa Persoanelor Sector 5 – la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi prin SMS, apelând numărul scurt 7530.

– Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.

Lasă un răspuns