Recent, Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construcție pentru metroul din Cluj, iar amplasamentul pentru începerea lucrărilor la metrou a fost predat constructorului pentru deschiderea șantierului.
Lucrările în teren la prima magistrală de metrou din afara Bucureștiului au debutat, miercuri, în Florești, în prezența primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a primarului comunei Florești Bogdan Pivariu, alături de premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și a europarlamentarului Daniel Buda (PNL).
Metroul va avea 19 stații pe 21 de kilometri, a declarat Emil Boc.
Potrivit premierului Marcel Ciolacu, administrația Clujului a reușit să concretizeze un proiect cu impact substanțial asupra mobilității în regiune.
Contractul pentru proiectul Magistralei 1 de Metrou Cluj, finanțat prin Planul Național de redresare și Reziliență, a fost semnat de Primăria Cluj-Napoca, beneficiarul proiectului, în decembrie 2022.
Contractul a fost semnat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 13.
691.
849.
351,33 lei, din care:*valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 1.
480.
588.
900 lei*cofinanţarea națională reprezintă 10.
045.
622.
090,33 lei, TVA aferent contribuției publice naționale și sprijinului din partea Uniunii este în valoare de 2.
116.
786.
000,00 lei*contribuția de la bugetul local este în valoare de 41.
052.
941,00 lei și TVA aferent în valoare de 7.
799.
420,00 lei.
În data de 25 mai 2023 a fost semnat contractul de „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”.
Executantul lucrării este Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.
S.
, Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia, Alstom Transport S.
A.
și Arcada Company S.
A.
Valoarea contractului „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj” este de 10.
780.
785.
188,96 lei cu TVA, echivalent cu 2.
191.
706.
517,51 euro cu TVA, din care 301 milioane de euro sunt asigurați prin PNRR.
Durata de realizare a investiției este de 96 luni.
În data de 29 aprilie 2024 a fost emisă decizia de expropriere prin care se expropriază imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere.
În data de 21 mai 2024 a fost obținută autorizația de construire, în conformitate cu prevederile legale.
Proiectul constă în proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a unei linii de metrou ușor în zona metropolitană Cluj-Napoca, în lungime de 21,03 km și având 19 stații și un depou, dotate cu facilități pentru buna integrare a sa cu celelalte sisteme de mobilitate.
Potrivit municipalității, în anul 2031, anul de punere în funcțiune al metroului, vor fi 164.
000 de călători pe zi, ceea ce înseamnă mai puțin cu 29.
000 de mașini în oraș, încă din primul moment de funcționare a metroului.
În termeni de „transformare verde”, într-un an, metroul va elimina gaze cu efect de seră în echivalent a jumătate de milion de copaci plantați.
Linia de metrou ușor, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, are o capacitate de transport nominală/maximă la interval de 90 secunde: 15.
200/21.
600 pasageri/oră și sens (40 trenuri/oră și sens).
Flota de material rulant este constituită din trenuri cu trei vagoane, în lungime de 51 m, cu lățimea de 2,65 m, capacitate nominală/maximă 380/540 locuri.
Sistemul de siguranță și automatizare a traficului și trenurile de metrou sunt prevăzute cu tehnologie „fără mecanic” (driverless) ce corespunde gradului de automatizare GoA4 conform standard IEC 62290-1, GoA4 presupunând operarea nesupravegheată a trenului (UTO), ceea ce înseamnă că personalul nu este necesar la bord.
Numărul de trenuri care vor fi achiziţionate (prin alt contract): 26, capacitate nominală/maximă 380/540 locuri (pasageri).
Conform analizelor finale privind cererea de transport, se estimează că numărul total de călători necesar a fi transportați este de 164.
400 călători/zi în anul punerii în funcțiune (anul 2031) respectiv 246.
000 călători/zi în anul 2060, adică 89.
790.
000 călători/an în 2060.
Traseul liniei de metrou ușor începe din zona nouă rezidențială din Florești.
Primele trei stații deservesc zone de locuințe de densitate medie din Florești, iar apoi stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorul spital regional de urgență și a unui centru comercial.
Stațiile 6, 7 și 8 deservesc cartierul Mănăștur (cea mai densă zonă de locuințe din oraș), iar apoi linia urmează magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști.
De aici, o ramură a liniei continuă înspre zona industrială Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură deservește cartierele Gheorgheni și Sopor, unde este amplasat și Depoul suprateran.
Întreaga linie este în subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou.
Punctele principale de interes ce trebuie deservite de către viitorul traseu de metrou, pe axa vest-centru-est, sunt: Centrul zonei de sud a Comunei Florești – Spitalul regional de urgență – Centru Comercial – Cartierul Mănăștur – Centrul Municipiului Cluj-Napoca – Aurel Vlaicu/Pod IRA – Centru Comercial – Depou.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro