VIDEO Alexander Zverev, revenire spectaculoasă în meciul cu Holger Rune / Tabloul sferturilor de la Roland Garros 2024

Spread the love

Alexander Zverev a completat tabloul sferturilor de finală de la Roland Garros 2024, sportivul german impunându-se în cinci seturi în fața lui Holger Rune, după un meci care a durat patru ore și 11 minute.

Favorit 4 pe zgura de la Paris, Zverev a avut parte de o partidă foarte dificilă cu danezul în vârstă de 21 de ani, dar a câștigat până la urmă cu 4-6, 6-1, 5-7, 7-6(2), 6-2.

Duelul a fost foarte echilibrat, iar Rune (13 ATP) a fost la un singur game distanță de victorie în setul al patrulea, când a returnat la scorul de 6-5 pentru el.

Sascha a servit bine, a câștigat manșa în tiebreak, iar apoi a fost mai concentrat în decisiv.

Zverev se va duela pentru un loc în penultimul act de la Roland Garros 2024 cu Alex De Minaur (locul 11 mondial).

În vârstă de 27 de ani, Sascha s-a oprit de fiecare dată în semifinale la ultimele trei ediții ale Grand Slamului de la Paris.

Ași: 16-10Duble greșeli: 3-3Puncte câștigate cu primul serviciu: 74/97 (76%) – 63/96 (66%)Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 17/39 (44%) – 33/72 (46%)Mingi de break: 8/23 (35%) – 6/10 (60%)Lovituri câștigătoare: 61-60Erori neforțate: 39-50Puncte câștigate la fileu: 50/73 (68%) – 30/47 (74%)Total puncte câștigate: 163 – 141Durată meci: 4 ore și 11 minute.

Novak Djokovic (1) – Casper Ruud (7)Alexander Zverev (4) – Alex De Minaur (11)Stefanos Tsitsipas (9) – Carlos Alcaraz (3)Grigor Dimitrov – Jannik Sinner (2).

Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie.

Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.

Lasă un răspuns