Autoritățile ruse se pregătesc pentru posibile manifestații ale opoziției în condițiile în care astăzi, 4 iunie, este ziua de naștere a opozantului rus Alexei Navalnîii, decedat în februarie într-o colonie penitenciară din Siberia, iar pentru a le descuraja au implementat mai multe măsuri în unele orașe, relatează publicația independentă rusă Meduza.
Un monument al victimelor represiunii politice din Piața Narimski din Novosibirsk a fost îngrădit cu benzi de avertizare, scrie Siberian Express.
Potrivit unui cititor citat de publicație, doi polițiști acționează la fața locului.
De asemenea, Siberian Express a publicat o fotografie cu ordinul care spune că monumentul este împrejmuit „în scopul inspecției”, ca parte a îmbunătățirii, precum și pentru „siguranța vizitatorilor parcului”.
În orașul Sîktîvkar din provincia Komi, poliția a trecut pe la casele activiștilor cu o seară înainte de aniversarea lui Navalnîi, a declarat una dintre activistele vizate, Elena Gulina.
Ea a precizat că a văzut poliția pe geam și nu a deschis, iar alții trei prieteni i-au spuss că au fost vizați la rândul lor de poliție.
Ea nu a precizat care sunt solicitările cu care a mers poliția.
În 2023, Gulina a fost amendată cu 25.
000 de ruble și a petrecut trei zile în arest după ce a participat la o manifestație de ziua lui Navalnîii.
După moartea opozantului, ea a depus flori la un loc de pelerinaj, motiv pentru care a fost concediată de la locul de muncă.
Activista a precizat că șeful său a recurs la această decizie după ce a fost presat de poliție.
În Perm și Berezniki, luni seară, poliția a vizitat mai mulți activiști și i-a avertizat asupra riscurilor dacă vor încălca legea.
Potrivit unuia dintre avocat din Perm, Artem Faizulin, vizați au fost cei care în trecut au depus flori în memoria lui Navalnîi.
În februarie 2024, după anunțul decesului lui Aleksei Navalnîii, monumentele victimelor represiunii politice din mai multe orașe din Rusia au devenit locuri de depunere de flori și lumânări pentru opozantul rus.
Potrivit organizației pentru drepturile omului OVD-Info, poliția a arestat peste 400 de persoane în timpul acelor manifestații.