Aflat în Polonia, jurnalistul Andrei Luca Popescu de la Panorama.
ro redă mesajele disidentului anti-comunist Adam Michnik și spune că modelul polonez de populism se apropie de cel din România, dar, „spre norocul nostru, am rămas și la nivelul nemerniciei politice tot la câteva grade de putere sub Polonia”.
„Succes în lupta cu populismul”, ne-a urat legendarul Adam Michnik la Varșovia, făcându-și ieșirea de pe micuța scenă din sediul publicației Gazeta Wyborcza, unde erau adunați câteva zeci de jurnaliști din toate statele UE.
La cei 77 de ani ai săi, celebrul disident anti-comunist, figură centrală a presei și vieții intelectuale din Polonia, Michnik se mișcă mai greu, dar zâmbește și îl simți că vibrează.
Știe că ne-a dat o misiune grea cu populismul, dar are încredere și mai ales răbdare.
După ce a stat 6 ani în închisorile comuniste, e convins că poți să câștigi: „Dacă URSS a murit, atunci orice proiect e muritor”.
Problema e însă că niciodată victoria nu poate fi definitivă.
Nu-i poți convinge pe toți că populiștii îi mint cu faptele și cifrele pe masă, că le prezintă albul ca fiind negru, folosindu-se doar de niște pete de gri.
Nu cumva poți doar să reziști în fața lor, nu să și câștigi?, îl provoacă pe Michnik o tânără jurnalistă germană.
„Nu, trebuie să reziști pentru a putea câștiga.
Populiștii nu sunt invincibili, dar trebuie să ții minte că nu există victorie totală”, îi explică aprins polonezul.
Care știe că în Polonia sa, chiar dacă PiS a pierdut alegerile, tot are de partea sa vreo 30% din votanți.
Problema populismului e departe de a fi una poloneză, se manifestă în toată lumea.
Dar exemplul polonez e foarte apropiat de români și pot relaționa mai simplu cu el.
Multe din mișcările guvernării PiS din Polonia, care au dus la izolarea țării în plan european, cot la cot cu Ungaria lui Orban, au fost ceea ce ar fi putut suferi și România, dacă guvernarea PSD din epoca Liviu Dragnea ar fi beneficiat de niște politicieni mai rafinați și mai dotați intelectual decât niște vătafi de județ, preocupați doar de îmbuibare.
Spre norocul nostru, am rămas și la nivelul nemerniciei politice tot la câteva grade de putere sub Polonia, așa cum o facem și în materie de politică externă sau de apărare.
Pericolul cel mare, creat de astfel de monștri născuți din populism, e că divizează oamenii.
Rupturile și polarizarea din societate se adâncesc până la ireconciliabil, iar atunci când politicienii de toate părțile scenei apasă iresponsabil pedala, apar anomalii extreme precum în Slovacia, unde premierul a fost împușcat pe stradă, de un cetățean „anti”.
În fața unor astfel de pericole, tăcerea nu e o soluție.
Michnik e departe de a fi un jurnalist imparțial, iar publicația pe care o păstorește editorial e percepută și ea ca fiind de o parte a baricadei.
Profesional, pentru jurnalism e o pierdere.
E o capcană din care nu mai ieși, pentru că publicul tău s-a învățat să-i hrănești convingerile politice și sociale, iar dacă i le contrazici atunci când faptele o impun, riști să îl pierzi.
Am asistat la asta și în România, unde mulți jurnaliști și-au atârnat balanța în cui și au trecut la militat, în timpul anilor grei pentru democrație (desigur, unii o fac oricând, fiind prin formație trompete care cântă pe bani, ordine și influență).
Și totuși…Tăcerea nu e o soluție în fața populismului și a propagandei naționaliste, iar întors la București, e tare liniște.
Cu cel mai încărcat an electoral din istoria post-decembristă înainte, dezbaterile de substanță aproape nu există.
Cu excepția unor ciorovăieli punctuale pentru diverse fotolii de primar, temele europene sunt ca și inexistente.
Discuția despre Europa și ce face România în ea e aproape invizibilă.
Poate ziceți că e mai bine așa, în liniște și „stabilitate”, cum ne amăgește cuplul Ciolacu-Ciucă pentru a-și justifica relația lor nenaturală politic, care doar maschează simplul interes al acaparării totale a resurselor financiare de stat.
Greu de crezut.
Divizarea și polarizarea socială sunt adânci și în România, doar că se manifestă încă grosier, pe rețelele sociale unde putem vedea în toată splendoarea emanațiile celor care susțin orbește populiști extremiști, precum Șoșoacă sau AUR, dar și alte partide.
Tăcerea nu e o soluție, pentru că sub ea lucrurile ard mocnit, iar focul poate izbucni mai puternic.
Dar cine să le vorbească oamenilor despre temerile și frustrările lor, despre minciunile și propaganda la care sunt supuși, când aproape tot spectrul politic a luat în brațe populismul, pe principiul că dacă ăilalți fură curent, tu de ce să fii mai prost?O mică și ingenioasă parte a soluției am descoperit-o tot la Varșovia, unde s-au prezentat rezultatele unui proiect european pe nume „Europe Talks”.
Un fel de Tinder politic, unde oameni din toată Europa s-au înscris pentru a discuta problemele sociale și politice care îi macină.
Algoritmii digitali i-au potrivit pe cei cu părerile cele mai polarizate unii față de alții, iar rezultatul a fost că extremele s-au putut întâlni.
Au discutat față în față sau pe email și s-au convins că au lucruri în comun și că dracul din tabăra cealaltă nu e chiar atât de negru pe cât îl prezintă politicienii și presa angajată politic.
Ar fi de ajuns ca tot mai mulți fani Șoșoacă și Simion să stea de vorbă la o bere, fie ea și virtuală, cu fani USR, Reper sau Nicu Ștefănuță, să zicem? Sigur că nu.
Ar fi doar un mic pas idealizat dintr-o poveste prea complicată.
Totuși, merită să ținem minte mereu că ne leagă mai multe lucruri decât ne despart și că majoritatea politicienilor de azi s-au obișnuit să marșeze doar pe ce polarizează oamenii.
Ca algoritmul Facebook.
Aduce „engagement”, deci voturi, indiferent de partea cui stă realitatea factuală.
Andrei Luca Popescu este redactor-șef adjunct la Panorama.
ro și autorul newsletterului săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă puteți abona aici.
