Este extraordinar cum o bolnavă de cancer, cu o complicație dificil de diagnosticat și tratat, a fost rezolvată cu succes la Spitalul Regina Maria Brașov: „Am pierdut numărul medicilor care m-au văzut degeaba”

Spread the love

Maria Dinu, în vârstă de 66 de ani, a avut neșansa de a face complicații în urma unei intervenții chirurgicale de hemicolectomie dreaptă (cum se numește operația de rezecție a unei jumătăți de intestin gros), deși asta se întâmplă rar.

Spre norocul ei, însă, a ajuns la dr.

Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generală, la Spitalul Regina Maria Brașov.

Cu empatie, investigații făcute corect și o nouă operație, medicul a reușit să îi redea speranța Mariei, care a putut să își continue tratamentul pentru cancerul de colon de care suferea și să se refacă complet.

Plaga după operație nu s-a vindecat timp de 4 luniPrimul semn că ceva nu este în regulă a fost faptul că plaga chirurgicală în urma operației făcute în martie 2023 într-un alt spital nu s-a închis.

Mai mult, exista o supurație cu miros neplăcut și culoare suspectă, care dura deja de peste 4 luni de zile.

„Medicul care m-a operat a spus că este doar o infecție de la un fir de sutură.

Că eu mă simțeam rău, că nu puteam să mai fac terapia cu citostatice, că eram slăbită, nu a fost relevant pentru medicul care m-a operat și nici pentru ceilalți, mulți, la care am fost.

Am revenit la medicul care m-a operat, de mai multe ori, dar am plecat mereu fără o soluție pentru tăietura care nu se închidea și supura.

Am pierdut numărul medicilor care m-au văzut degeaba”, își amintește Maria Dinu.

Pe lângă starea fizică precară, a venit și o demobilizare psihică, accentuată de faptul că Maria nu putea să-și continue tratamentul pentru cancerul de colon.

Medicul oncolog care o trata i-a recomandat investigații radiologice.

A ales să le facă la Spitalul Regina Maria.

„Am avut de două ori noroc.

Prima dată că m-am dus la Regina Maria, a doua că medicul oncolog când a văzut plaga a decis, pe loc, că trebuie să mă duc la doctorul Silviu Makkai, la un consult.

Și apoi că am devenit pacienta domnului doctor.

De fapt, am avut noroc de trei ori (râde).

O fi funcționat și pentru mine legea compensației pentru faptul că m-am chinuit atât de mult înainte”.

Diagnosticul, confirmat cu RMN, și a doua operațieInvestigațiile efectuate la Regina Maria au dovedit că după prima operație Maria a rămas cu o fistulă intestinală, care comunica cu suprafața pielii, prin cicatricea rămasă în urma intervenției chirurgicale.

Anastomoza după hemicolectomia pe care Maria o suferise în martie 2023, s-a complicat cu o comunicare anormală (fistulă) care a creat inițial un abces care apoi și-a găsit un traiect de evacuare spre piele, la nivelul cicatricii.

Scopul anastomozei este de a restabili fluxul normal de alimente și de materii fecale prin colon.

Dr.

Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generală, la Spitalul Regina Maria Brașov„Din fericire, complicația legată de anastomoză nu a avut repercusiuni grave, așa cum se întâmplă de obicei cu fistulele de anastomoză, însă lucrurile au trenat.

Prin prisma experienței mele, vazând secrețiile de pe pansament m-am gândit la fistulă, dar era obligatoriu de verificat și de confirmat înainte de a face orice alt gest.

Cea mai mare problemă era faptul că pacienta nu-și mai putea continua tratamentul pentru boala oncologică, iar asta putea avea consecințe serioase pentru evoluția sa pe termen lung.

La fistulografia CT nu am putut identifica foarte bine fistula, însă RMN-ul efectuat după și interpretat de colegul meu, dr.

Paul Biriș, a confirmat prezența unei fistule la nivelul anastomozei.

În general fistulele de anastomoză, mai ales după hemicolectomie dreaptă evoluează cu un tablou foarte zgomotos și necesită o reintervenție rapidă, dar în cazuri extrem de rare, ca și cel al pacientei de față, evoluția poate fi una mult mai frustă, ușor de confundat cu un granulom cauzat de către un fir de sutură a peretelui spre exemplu.

În afară de experiența personală, ceea ce a contat in punerea diagnosticului a fost colaborarea cu medicul radiolog și calitatea explorărilor imagistice”, ne-a explicat Dr.

Silviu Makkai-Popa.

După confirmarea problemei, s-a stabilit și singura soluție posibilă: o nouă intervenție chirurgicală.

„Pentru a rezolva situația pacientei nu aveam nicio altă alternativă cu excepția unei noi intervenții deschise din păcate pentru că prima intervenție fusese deschisă și pentru că o fistulă întreține o inflamație cronică, care duce la apariția de aderențe între diverse segmente de intestin sau intestin și perete.

Pentru pacienta era a doua operație în decurs de patru luni și era evident un efort major pentru organism.

Dar, am ales cea mai blândă abordare posibilă, dată fiind situația.

Am folosit un depărtător special, inelar, elastic, care distribuie uniform presiunea pe peretele abdominal față de depărtătoarele clasice pentru chirurgia deschisă și prin urmare este mai blând cu țesuturile și oferă șansa unei recuperări mai ușoare, chiar dacă intraoperator este poate ceva mai puțin comfortabil pentru mine ca și chirurg.

Am rezecat porțiunea de intestin care fistulizase la nivel cutanat și o mică porțiune din peretele abdominal.

Am refăcut sutura intestinală și, dacă tot eram acolo, am ales să fac și o colonoscopie intraoperatorie ca să mă asigur că anastomoza si restul colonului și a intestinului subțire de lângă anastomoză nu au fost lezate de către mine în cursul disecției dificle și că nu erau și alte leziuni.

”, ne-a detaliat dr.

Silviu Makkai pașii operatori.

Recuperarea a fost neașteptat de ușoarăDupă cea de a doua intervenție chirurgicală, recuperarea Mariei a fost rapidă.

„Aveam în minte foarte proaspete durerile de după prima intervenție și mă așteptam la ceva asemănător, dacă nu chiar mai mult.

Și totuși, nu doar că nu m-a durut după operația a doua, dar m-am recuperat extrem de repede.

Am stat în spital doar 3 zile, iar la 7 zile după operație, am putut să mă comport aproape normal.

Am mers afară, am spălat vase, am stat în fotoliu.

Și nu mă așteptam la așa ceva”.

Recuperarea rapidă i-a permis și reluarea terapiei oncologice.

În plus, Maria a avut confirmarea că nu exista nicio recidivă intestinală, în urma colonoscopiei efectuate, pentru verificare și control, din timpul operației.

„Înainte de operație domnul doctor mi-a explicat pas cu pas și care este problema mea, dar și ce va face, inclusiv această colonoscopie suplimentară.

Rezultatul bun mi-a adus liniște și m-a făcut să simt că am depășit cumpăna aceasta, care a fost boala și cele două operații.

Mi-a dat putere să trec și peste chimioterapie ușor.

Dovadă că mi-am reluat toate activitățile”.

Dr.

Silviu Makkai-Popa în timpul unei intervenții chirurgicaleO legătură specială medic-pacient: „Timp de 10 zile după operație am vorbit zilnic la telefon”Dificultățile emoționale prin care a trecut Maria au fost depășite tot cu ajutorul echipei medicale de la Brașov.

„Îmi amintesc că i-am spus doctorului Silviu Makkai că îmi este frică.

Mi-a răspuns calm și cald că mă înțelege și că este normal să-mi fie frică, dar că totul va fi bine.

Doctorul acesta minunat mi-a fost alături așa cum niciodată, niciun alt medic nu a mai făcut-o.

A venit cu mine la RMN, mi-a schimbat pansamentele, el cu mâna lui, l-a sunat pe soțul meu în ziua operației de două ori și i-a spus despre mine.

Nu a pus un colaborator, a sunat dumnealui.

După externare am vorbit la telefon în fiecare zi, vreo 10 zile.

Dacă nu sunam eu, o făcea dumnealui… A fost atât de blând, de atent, încât nu doar că m-a făcut bine, dar mi-a liniștit toate spaimele.

Am avut constant sentimentul că eram singurul pacient, că toată experiența dumnealui era doar pentru mine.

Și este incredibil cât de bine îți poate face asta.

Te vindecă!”, ne-a mai mărturisit Maria Dinu.

La ultimul control, rezultatele investigațiilor imagistice și ale testelor de laborator au arătat că starea de sănătate a Mariei este una foarte bună.

Este complet recuperată și fizic, și psihic.

„Îmi pare rău că nu am adunat kilometrii făcuți și orele din sălile de așteptare, dar nu mai contează.

Are importanță doar faptul că acum mă simt foarte bine, că am terminat toată cura de citostatice, că la ultimul control am fost foarte bine, că totul este în regulă cu mine și că pot să-mi văd de viață”.

Articol susținut de Regina Maria

Lasă un răspuns