CNSAS se reunește astăzi. Consiliul stabilește la începutul ședinței dacă discută cazul Nicușor Dan

Spread the love

CNSAS se va întruni astăzi, de la ora 10.

00, într-o ședință săptămânală, ordinea de zi fiind deja stabilită, iar surse din instituție spun că se va decide la începutul acesteia dacă va fi discutat subiectul Nicușor Dan.

Subiectul a apărut după ce PSD a furnizat presei un raport de trei pagini, atribuit Securității, care datează din 1988, înainte de Olimpiada de Matematică din Australia, și care spune că, în cazul lui Nicușor Dan „au început demersurile de recrutare înainte de deplasarea în Rep.

Cuba”.

Olimpiada din Cuba a fost în 1987, iar Nicușor Dan avea atunci 17 ani.

În replică, Nicușor Dan a transmis că nu a avut „vreun angajament de colaborare cu Securitatea”, iar CNSAS a emis două adeverințe în acest sens, în 2012 și 2017”.

Documentul furnizat presei de către un om din echipa PSD apare ca fiind întocmit de „Serviciul I – Securitatea Municipiului București – Ministerul de Interne” și se numește „RAPORT Privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică”.

El este calificat drept „Strict secret” și susține că a fost întocmit într-un exemplar unic.

Raportul începe spunând că „În perioada 9-21 iulie 1988 are loc la Canberra, Australia, cea de-a XXIX-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, la care participă 250 de concurenți din 49 de țări.

Republica Socialistă România participă cu un număr de șase concurenți care au fost selecționați de Ministerul Educației și Învățămîntului.

În urma acestui proces și a pregătirilor anterioare, deplasarea este făcută de Vasiu Adrian din Cluj Napoca, Dan Nicușor Daniel din Făgăraș, Faracășanu Octavian Petre din Craiova, Rădulescu Banu Andrei, Moroianu Andrei și Belgun Florin Alexandru din București”.

Despre Nicușor Dan, raportul precizează „că au început demersurile de recrutare înainte de deplasarea în Rep.

Cuba”, iar „în procesul de cunoaștere personală a persoanei vizate s-a constatat că acesta manifestă dorință de colaborare și aptitudini în acest sens”.

Olimpiada internațională de matematică din Cuba a fost în 1987, cu un an înainte de cea din Australia.

Expresia „Au început demersurile de recrutare”, susține unul dintre specialiștii contactați de HotNews.

ro, este complet străină nu doar limbajului epocii, ci și strategiilor Securității.

Este unul dintre argumentele pentru care specialistul suspectează că ne aflăm în fața unui fake”.

Potrivit documentului, elevul „a manifestat o ură față de Vasiu Adrian cu care se afla în concurență la concursurile de matematică”.

Nicușor Dan a furnizat două note informative despre acesta, dar „fără o valoare informativă deosebită”.

După participarea la olimpiada internațională din Cuba, Nicușor Dan „a mai furnizat o notă informativă cu valoare operativă pe linie de securitate”.

În baza acestei notei, Securitatea a decis să-i retragă avizul de deplasare lui Barcau Mugurel Alexandru, din Craiova.

Raportul mai precizează că elevul Nicușor Dan „a oferit note de interes în ceea ce îl privește pe Cocorada Sorin, profesor la lic.

Industrial Radu Negru din Făgăraș”.

„Față de documentul “Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică” care a început să circule în presă fac următoarele precizări:Citește și:

Lasă un răspuns