Nicuşor Dan se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 43%, urmat de Cristian Popescu Piedone (23%) Gabriela Firea (18%), și Sebastian Burduja (4%), relevă un sondaj IRSOP dar publicității luni.
Datele prezintă unele diferențe majore față de un sondaj Avangarde prezentat cu o zi înainte, care arăta o luptă strânsă între Nicușor Dan și Gabriela Firea, cu o diferență de doar 2 procente.
Mai exact, Avangarde îl creditează pe Nicușor Dan cu 28,6% din intenţiile de vot, iar pe Gabriela Firea cu 26,5% și Cristian Popescu Piedone cu 15,2%.
Potrivit sondajului IRSOP, întrebați ce partid sau alianță intenționează să voteze pe 9 iunie, 32% dintre bucureșteni au spus că vor vota alianța PSD-PNL, 26% alianța USR-PMP-FD, 9% PUSL, în timp ce restul partidelor nu ar face pragul electoral de 5%.
Întrebați în ce direcție cred că se îndreaptă Capitala, 56% dintre respondenți au spus că într-o direcție bună, în timp ce 41% spun că una greșită.
Decongestionarea traficului (40%), ieftinerea costului vieții (30%), termoficarea (17%) și amenajarea de spații verzi/parcuri (13%) sunt aspectele considerate cele mai importante pentru bucureșteni.
Cât privește așteptările de la viitor, 94 au precizat că inflația va continua să crească, în timp ce 51% au spus că tensiunile militare între Europa și Rusia vor crește.
Sondajul IRSOP a fost realizat telefonic pe un eșantion de 900 de persoane în intervalul 27-31 mai.
Toleranța de eșantionare este de 3,3%.
Un alt sondaj Avangardea fost dat publicității pe 28 aprilie, la câteva zile după ce Gabriela Firea se înscrisese în cursa pentru Primăria Generală.
Nicușor Dan este cotat cu 31% în intenția de vot, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar fi clasat pe locul secund cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit sondajului realizat la comanda PSD.
Pe 30 aprilie au fost publicate rezultatele unui sondaj INSCOP, realizat la comanda News.
ro.
Nicuşor Dan se afla pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 38,5% din opţiuni, urmat de Cristian Popescu Piedone – 27,4% şi de Gabriela Firea – 21,4%.