Prețul energiei în România nu va mai crește, spune un investitor străin / Ce înseamnă acest lucru pentru proiectele de energie regenerabilă

Spread the love

România este foarte atractivă pentru investitorii din sectorul energiei regenerabile, datorită potențialului solar și eolian.

Însă, cum prețul energiei este în scădere, băncile nu mai sunt interesate să finanțeze acest sector și investitorii așteaptă măsuri precum contractele pentru diferență și posibilitatea încheierii de acorduri pe termen lung pentru vânzarea energiei, spune John Stuart, CEO al DRI (fosta DTEK Renewables International), compania din grupul ucrainean DTEK care se ocupă cu investițiile în sectorul energiei verzi din UE.

Compania are deja două proiecte funcționale în România, un parc eolian de 60 de MW și unul fotovoltaic de 53 de MW și se pregătește de finalizarea celei de-a doua faze a proiectului solar, care va avea 60 MW și va fi gata în acest an.

Proiectele au fost cumpărate de la dezvoltatori în stadiul „ready to build” (cu toate permisele și autorizații obținute) și construite de companie.

„Lucrez aici de doi ani, iar înainte am lucrat la o companie numită Low Carbon, unde ne-am uitat la piețele atractive din Europa și am văzut că România are un potențial eolian foarte mare, la fel și solar în sudul țării, în special.

În același timp, nu existau multe proiecte.

Iar în ultimii zece ani nu s-a construit aproape nimic”, spune Stuart, într-o discuție cu HotNews.

ro.

„Am văzut că piața era subdezvoltată, deși are resurse naturale substanțiale și este un loc foarte bun pentru proiecte de energie regenerabilă.

Când am venit la DTEK și DRI, compania începuse deja să caute oportunități în România și avea aceeași viziune”.

În opinia sa, România poate excela în acest sector și poate genera venituri substanțiale din exportul energiei.

„Pentru proiectele viitoare suntem foarte interesați de licitația privind contractele pentru diferență care a fost anunțată de autoritățile române”, a continuat reprezentantul companiei.

HotNews.

ro l-a întrebat de ce proiectele de energie verde au nevoie să fie subvenționate prin schema contractelor pentru diferență, din moment ce deja se construiesc multe parcuri chiar și fără aceste subvenții.

„Contractele pentru diferență nu sunt un mecanism de subvenționare”, a răspuns Stuart.

„Ele sunt un mecanism prin care este garantat un nivel al prețului, iar acest lucru este foarte important pentru ca proiectele să fie finanțate.

Pentru primele noastre proiecte ne-am împrumutat la bănci, însă acest lucru este dificil pentru proiectele mai mari.

Mă aștept să fie un interes foarte mare și o concurență foarte mare la licitația pentru contractele pentru diferență care va fi organizată în perioada următoare”, a spus el.

Pe înțelesul tuturor, în cadrul schemei privind contractele pentru diferență (Cfd), în urma unei licitații se va stabili un preț de referință.

Acest preț va fi cel la care investitorii vor vinde energia timp de 15 ani.

Dacă prețul pieței la un moment dat va fi mai mare decât prețul de referință, companiile vor plăti diferența statului român.

Dacă prețul va fi mai mic, statul le va plăti diferența.

Banii vor veni din Fondul de Modernizare (3 miliarde de euro pentru 5.

000 de MW).

Vor încheia contracte pentru diferență acele companii care licitează un preț de referință cât mai mic.

Vor fi două licitații: prima în acest an, unde se vor califica proiecte de 2.

000 de MW, și cealaltă anul viitor, pentru 3.

000 de MW.

Și alte țări europene au adoptat scheme similare de Cfd, precum Italia, Croația și Polonia.

„Acum, în schema de Cfd, este posibil să se ajungă la situația în care compania plătește bani către stat, dacă prețul este mai mare decât cel stabilit”, a argumentat Stuart.

El a amintit că România dorește să crească nu doar pe partea de energie solară, unde se observă o scădere a investiției necesare, odată cu ieftinirea panourilor fotovoltaice, dar și în sectorul energiei eoliene offshore, unde costurile de instalare a turbinelor sunt foarte mari.

„Unde este România vulnerabilă este partea de rețea de electricitate.

Rețeaua este subdimensionată și veche.

Dar aceasta este o problemă a Europei în general.

Stocarea este clar o soluție.

Dar acum este scumpă”, a adăugat Stuart.

Cât credeți că va ține acest boom în sectorul energiei regenerabile?„Cred că este clar că boomul din acest sector stagnează, s-a oprit puțin.

Prețurile energiei au scăzut de la vârfurile de acum 12-18 luni, către niveluri foarte reduse și din acest motiv foarte mulți investitori în sectorul energiei regenerabile și-au pus proiectele pe pauză.

Nu cred că vom mai vedea creșteri de prețuri la energie, cu excepția unor evenimente precum războiul”, a arătat reprezentantul companiei din grupul DTEK.

„Iar băncile sunt interesate să finanțeze acest tip de proiecte acolo unde există scheme de contracte pentru diferență sau acorduri de preluare a energiei pe termen lung.

Unde nu sunt astfel de programe, interesul băncilor este redus”.

El a amintit că în ultimii 10 ani în România nu s-au construit aproape nimic în producția de energie.

Ce vor însemna toate aceste proiecte regenerabile pentru consumatorii finali din România?„Depinde cum sunt finanțate proiectele.

Dacă sunt finanțate printr-un grant sau printr-o schemă de subvenții, acest lucru nu se va reflecta neapărat în facturile finale.

Până la urmă energia regenerabilă este cea mai ieftină energie, de departe are cele mai mici costuri.

Grupul DTEK, fondat de omul de afaceri Rinat Ahmetov, este cel mai mare investitor privat din industria energetică ucraineană.

Citiți și Noul boom de pe piața energiei regenerabile: marile afaceri cu panouri fotovoltaice / Unde sunt și cine investeșteComisia Europeană a aprobat în martie schema de ajutor de stat prin contractele pentru diferențăSursa foto: Dreamstime

Lasă un răspuns