Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii are ca obiect de reglementare instituirea dreptului asiguratului la servicii medicale pentru terapia durerii, respectiv ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii.
Actul legislativ descrie durerea ca fiind „experienţa senzorială şi emoţională neplăcută asociată sau semănând a fi asociată cu o leziune tisulară reală sau potenţială”.
Serviciile medicale pentru terapia durerii sunt definite în acest proiect drept „ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii”.
Astfel, proiectul legislativ prevede că:Conform actului normativ, în urma consultării cu organismele profesionale, Ministerul Sănătăţii, celelalte ministere şi instituţiile cu reţea sanitară proprie şi Ministerul Educaţiei elaborează strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniştilor, precum şi strategia privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor a fost for decizional în acest caz, astfel că legea va ajunge pe biroul președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.