Banchet de clasa a VIII-a terminat la spital. Două eleve s-au simțit rău după ce au băut alcool

Spread the love

Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce au apărut informații publice despre niște elevi din clasa a VIII-a de la un liceu din Otopeni care au ajuns la spital după un banchet organizat de părinți, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe.

Inspectoratul Școlar Județean a transmis că unitatea de învățământ a anunțat incidentul luni dimineața.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au anunţat, luni, că poliţiştii s-au sesizat în urma unor informaţii apărute pe grupurile de părinţi, potrivit News.

ro.

„Ca urmare a unor informaţii apărute pe grupurile de părinţi ale elevilor de la un liceu din Otopeni, cu privire la faptul că, de la un banchet desfăşurat în noaptea de 31 mai/1 iunie s-a ajuns la spital, în urma consumului de alcool şi alte substanţe, poliţiştii oraşului Otopeni s-au autosesizat şi efectuează verificări, pentru stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat poliţiştii din Ilfov.

Două eleve de la Liceul teoretic „Ioan Petruș” din Otopeni au ajuns la spital în urma banchetului.

O anchetă este în desfășurare și la nivelul unității de învățământ.

Adolescenții ar fi consumat alcool înainte să ajungă la localul din Tunari, unde a avut loc banchetul, dar și în timpul evenimentului, potrivit TVR.

Reprezentanții restaurantului spun că nu a existat băuturi alcoolice la petrecere.

Părinții au scris pe grupurile dedicare că la banchet s-ar fi consumat și substanțe interzise.

(sursă foto DreamsTime)

Lasă un răspuns