VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

Spread the love

Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi.

Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se în timp ce se ameninţă, se înjură şi scuipă, informează News.

ro.

În scandal au fost implicaţi, pe de o parte, actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia, care deţine funcţia de viceprimar şi susţinătorii celor doi, de la PSD, de cealaltă parte aflându-se candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL.

În urma scandalului a fost necesară intervenţia Poliţiei.

Oamenii legii au fost chemați prin 112, sâmbătă după-amiază, de către un bărbat de 43 de ani, susținător al PNL, care a reclamat că a fost lovit, după ce un grup de activiști liberali sau întâlnit cu adversari social-democrați, unii în tricouri galbene, ceilalți în roșu.

„Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staţionat într-o intersecţie, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia.

Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată.

Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis, duminică, Poliţia judeţeană Călăraşi.

Conform sursei citate, în urma incidentelor a fost deschis dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În scandalul din satul Măriuţa au fost implicaţi susţinătorii PSD şi PNL, miza fiind primăria acestei comune pentru care candidează din partea PSD Ovidiu Gurlui, fratele primarului şi viceprimar în funcţie, iar din partea PNL Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, care este susţinut de o profesoară de la şcoala din comună.

Grupul PSD a fost condus de primarul comunei Mihai Gurlui, aflat la finalul celui de-al treilea mandat şi care acum îşi susţine fratele.

Edilul şi fratele său, Gabriel Gurlui, sunt printre cei acuzaţi de agresiune.

Într-o declaraţie dată duminică pentru News.

ro, primarul Mihai Gurlui respinge toate acuzaţiile şi acuză echipa PNL de agresiuni şi provocări.

„Echipa PNL condusă de un individ şi de o individă tot încearcă acţiuni de intimidare şi de provocare asupra echipei PSD.

Ei şi-au anunţat ieri că desfăşoară acţiuni de campanie electorală în Belciugatele şi noi am înţeles atunci să mergem într-un sat vecin, în Măriuţa.

Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace.

Filmuleţele postate pe Facebook sunt, consider eu, edificatoare.

Vinovat este staff-ul de campanie, candidatul PNL şi capo di tutti este o doamnă, care pretinde că este o doamnă, dar nu este, Mariana Anghel”, a adăugat primarul.

Edilul admite că a fost chemat la Poliţie în dosarul de lovire.

„Am spus poliţistului care m-a convocat că voi da declaraţie la procuror”, mai spune Mihai Gurlui.

Primarul susţine totodată că persoana care spune că a fost agresată ”a jucat un teatru”, subliniind că şi în urmă cu cinci ani acesta l-a acuzat.

„Este un individ care are drumuri repetate la IML (Institutul de Medicină Legală – n.

r.

), adică el asta face ca şi profesie, una-două se ceartă cu unul şi cu altul, se duce la IML, scoate certificate medico-legale sau ce mai face el, se autovictimizează, se mutilează sigur, eu ştiu ce face el, după care se duce la IML şi obţine de acolo câte un certificat medico-legal”, a mai declarat pentru News.

ro primarul comunei Belciugatele.

Lasă un răspuns