Traficanţii de droguri care au dus la moartea consumatorului pot fi pedepsiţi cu 25 de ani de închisoare

Spread the love

  Potrivit clujust.

ro, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că în cazul traficului cu substanțe psihoactive, dacă faptele „au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani”.

În lege nu scrie exact la cine se referă termenul de victimă, dar cel mai probabil este vorba de consumatori.

 Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Completările în acest domeniu stabilesc şi responsabilitatea proprietarilor sau administratorilor imobilelor în care au loc activităţile ilegale.

Astfel, „punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, de către proprietarul, chiriaşul, deţinătorul cu titlu sau fără titlu sau administratorul oricărui imobil, incluzându-le şi pe cele aflate în stare de degradare, dezafectate ori în construcţie, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

Citește continuarea articolului pe clujust.

roCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns