Sabin Sărmaș propune cinci soluții pentru reducerea prețurilor din piața imobiliară clujeană (P)

Spread the love

  „Clujul trebuie să creeze oportunități egale pentru toți locuitorii săi, promovând dezvoltarea economică incluzivă, reducând inegalitățile sociale și asigurând accesul echitabil la servicii și resurse pentru toți membrii comunității.

În ciuda statutului său de cel mai scump oraș din România, vreau să ne concentrăm pe implementarea unor măsuri pentru a reduce inegalitățile sociale și pentru a face orașul mai accesibil pentru toți”, spune Sabin Sărmaș, principalul contracandidat al lui Emil Boc la alegerile din 9 iunie.

 Politici de dezvoltare urbană inteligentăPrimăria poate să dezvolte politici și reglementări care să promoveze o dezvoltare urbană echilibrată și durabilă.

Acestea ar putea include, de exemplu, restricționarea proiectelor masive în anumite zone și promovarea unui proces de planificare urbană mai eficient, mai predictibil și mai responsabil.

Investiții în infrastructurăÎmbunătățirea infrastructurii poate contribui la creșterea atractivității unor zone mai puțin dezvoltate, ceea ce ar reduce presiunea atât asupra zonelor deja congestionate, cât și asupra prețurile imobiliarelor.

 De exemplu, dezvoltarea unui sistem de transport public eficient și extinderea rețelei de drumuri și căi de acces poate deschide noi zone pentru dezvoltare și locuințe.

Soluții rapide precum Centura de Salvare propusă de mine pot reduce congestiile din trafic până la finalizarea centurii metropolitane.

 Promovarea construcțiilor rezidențiale accesibilePrimăria poate să încurajeze dezvoltatorii imobiliari să construiască mai multe locuințe accesibile pentru toate categoriile sociale.

Un exemplu foarte bun este cel al Belgiei, prin accentul pus pe clădiri care să ofere funcțiuni multiple.

Încurajarea dezvoltării mixtePromovarea dezvoltării mixte, care combină locuințele cu spații comerciale și de birouri, poate reduce presiunea asupra prețurilor imobiliarelor rezidențiale prin diversificarea ofertei și creșterea competiției între dezvoltatori.

Programe de construire de cartiere pentru locuințe sociale și pentru închiriere socialăO primărie poate să inițieze programe de construire de locuințe pentru a fi puse la dispoziție tinerilor sau închiriate locuitorilor cu venituri prea mici pentru a putea găsi locuințe la prețuri accesibile.

Aceste programe pot implica parteneriate cu sectorul privat pentru oferirea de locuințe la prețuri subvenționate sau dezvoltarea de locuințe sociale gestionate de autoritățile locale.

„Prin astfel de măsuri creăm nu doar un oraș în care să ne permitem să trăim bine și sănătos, ci și unul incluziv”, conchide Sabin Sărmaș.

 Publicat la comanda candidatului independent la Primăria municipiului Cluj-Napoca Sabin Sărmaș.

Cod Mandatar Financiar: 24240078CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns