Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general).
Metz a primit duminică vizita celor de la Saint-Etienne, în returul barajului de promovare/menținere în Ligue 1.
Formația antrenată de Ladislau Boloni a început groaznic partida de pe Stade Saint-Symphorien, iar în minutul 6 a rămas în inferioritate numerică, după ce Pape Diallo a văzut direct cartonașul roșu.
Chiar și așa, Metz a făcut o primă repriză aproape perfectă și a deschis scorul în minutul 17, prin senegalezul Lamine Camara.
8 minute mai târziu, Mikautadze a transformat o lovitură de la 11 metri, iar scorul era 2-0.
Până la pauză, verzii au redus din diferență prin Petrot (min 35).
În a doua repriză, cei de la Saint-Etienne au preluat controlul jocului, iar primul semnal de alarmă a venit în minutul 64, când Macon a avut un gol anulat pentru un fault în atac.
Oaspeții au mai irosit mari șanse de a marca în partea secundă, dar s-a trecut la prelungiri după ce scorul era 3-3 la general.
În a doua repriză de prelungiri, Saint-Etienne a dat lovitura de grație în minutul 117, la capătul unei acțiuni finalizate de Wadji.
Astfel, Metz a retrogradat în Ligue 1, iar Saint-Etienne revine în primul eșalon al fotbalului din Hexagon.