Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

Spread the love

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României.

Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu privire la eventuala sa revenire în politica românească.

Un pensionar, care a declarat că a fost coleg cu tatăl secretarului general adjunct NATO, l-a întrebat pe Mircea Geoană dacă va candida la preşedinţia României, relatează News.

ro.

”Nu vă ascund faptul că, mergând prin ţară, şi vorbind cu diaspora românească, atât de numeroasă şi de importantă, într-un fel mă încarc cu aşteptările, speranţele şi grijile oamenilor.

Dar ştiţi bine (.

.

) că am şi obligaţii profesionale, la NATO, şi atâta vreme cât sunt la la NATO nu o să fac niciun anunţ şi niciun pas decisiv, pentru că nu ar fi corect faţă de organizaţia pe care o reprezint şi pe care o conduc la un nivel important.

Dar răspunsul meu sper să fie un răspuns care să vă dea un pic de încredere, este acela că (.

.

.

) sunt tot mai aproape de momentul în care voi lua o decizie cu privire la revenirea mea eventuală în politica românească”.

La insistenţele celui care a pus întrebarea, Geoană a spus: ”Mai daţi-mi un scurt răgaz şi o să vă răspund la întrebare”.

Lasă un răspuns