O pizzerie din București a lansat cinci sortimente de pizza care poartă numele principalilor cinci candidați la Primăria Capitalei.
Clienții sunt îndemnați să voteze fiecare tip, iar în funcție de rezultate, sortimentul câștigător va intra în meniul standard pentru următorii patru ani.
„Singurul loc în care ai ce să alegi.
Votează pizza preferată care va intra în meniul nostru pentru un mandat de 4 ani.
E datoria ta să decizi ce mănânci, nu îi lăsa pe alții să aleagă pentru tine”, se spune pe pagina pizzeriei care îi invită pe clienți să combine preferințele politice cu cele culinare.
Astfel, sunt cinci tipuri distincte de pizza, fiecare dintre ele fiind inspirat de numele unui candidat.
Totodată, pe lângă o scurtă descriere sunt trecute și ingredientele astfel încât decizia să nu fie influențată doar de preferințele electorale:Invitația la vot a fost postat și pe pagina de Facebook a pizzeriei, iar reacțiile au fost diverse.
Dacă unii au felicitat compania pentru ideea de marketing, un altul a anunțat ferm: „Nu mai comand de la voi vreodată”.
Un comentariu era un avertisment că pizza Gabriela Fior di Latte „poate conține și o sârmă”, iar un alt utilizator se întreba de ce pizza Diana este „atât de mică”.