Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio.
ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem conştienţi că nu ne afectează viaţa noastră biologică”, dar că organele nepereche „nu e moral să le donăm”.
„Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche, dacă suntem conştienţi că nu ne afectează viaţa noastră biologică, putem să le dăm.
Cum sunt rinichii, adeseori se fac donaţii de rinichi”, a declarat arhiepiscopul Tomisului în emisiunea la care participă în mod regulat la un post de radio, relatează News.
ro.
Statistici date publicităţii la sfârşitul lunii aprilie de conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant arată că numărul donatorilor de organe s-a dublat în prima parte a acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
De la începutul anului şi până pe 25 aprilie au fost prelevate organe de la 26 de donatori aflaţi în moarte cerebrală şi au fost realizate 75 de transplanturi, cele mai multe fiind renale şi hepatice.
În două situaţii, plămânii prelevaţi au fost trimişi pentru realizarea de transplanturi la spitale din străinătate.
Ulterior publicării acestor statistici, Agenţia de Transplant a anunţat că, în ultimul weekend din aprilie, cinci familii au acceptat donarea de organe şi ţesuturi şi astfel 20 oameni au primit o nouă şansă, fiind realizat un adevărat „maraton” pentru viaţă.